avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 855 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Admiterea înregistrarilor audio ca probe
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Admiterea înregistrarilor audio ca probe

Buna seara. As vrea sa stiu daca la o întâmpinare se pot atasa ca probe înregistrari audio si transcrierea grafica a acestora, daca acestea pot constitui probe.
Va multumesc.
Cel mai recent răspuns: Gabriela Pintea , Consilier juridic 17:45, 25 Mai 2014
NCPP Art. 139
Supravegherea tehnică
(1) Supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. (2);
b) măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;
c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

In actiunile civile:
Jurisprudenta vechiul cod:

Cu privire la înregistrarea audio a convorbirii dintre contestatoare şi reprezentantul societăţii, transcrisă şi tradusă, pe care îşi întemeiază susţinerea privind interzicerea accesului în firmă, Curtea reţine, din analiza conţinutului încheierilor de şedinţă din data de 4.08.2011 şi
10.10.2011, că instanţa de fond a dispus iniţial depunerea la dosar a transcrierii materialului audio depus pe suport CD, după care intimata nu a mai insistat în efectuarea unei expertize tehnice a înregistrării, iar instanţa nu a încuviinţat expres administrarea acestei probe.

De altfel, înregistrarea audio nu este o probă ce poate fi încadrată de Codul de procedură civilă printre cele care se administrează legal în faţa instanţei de judecată, neavând un caracter direct şi nemijlocit pentru instanţă, aşa cum cere art. 169 alin. (1) C. proc. civ., nefiind reglementată ca atare de legislaţia procesuală civilă.

Nici Codul civil, în prezent abrogat, dar în vigoare la data învestirii instanţei, nu prevedea în sistemul probator al unui litigiu civil o categorie de probe în care să poată fi încadrată o astfel de înregistrare.
în condiţiile în care înregistrarea audio nu poate fi asimilată niciunei probe admisibile într-un litigiu civil, nici transcrierea acestei înregistrări nu poate avea valoarea probatorie a unui înscris în sensul de intrumentum probationis, întrucât nu emană nemijlocit de la o parte pentru a putea fi opus acesteia.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dat valoare probatorie înscrisurilor emanând direct de la părţi şi mărturiilor administrate în cauză din care nu rezultă atitudinea abuzivă a angajatorului de natură să împiedice dreptul contestatoarei de a se prezenta la muncă.


(C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 2361/R din 21 martie 2012, nepublicată)

NCPC
SUBSECTIUNEA 3: Probele
SUBSECTIUNEA 31: A§ 1. Dispozitii generale
Art. 249: Sarcina probei
Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege .
Art. 250: Obiectul probei si mijloacele de proba
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din proprie initiativa sau obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege .
Ultima modificare: Sâmbătă, 17 Mai 2014
legalmgm, utilizator
In ce priveste admiterea fotografiilor ca probe in instanta ce orevede cf.NCPC ne puteti spune va rog?
Fotografiile sunt mijloace materiale de probă.
Lucrurile ca mijloace de proba Art. 341
(1) Sunt mijloace materiale de proba lucrurile care prin insusirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le pastreaza servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la solutionarea procesului.
(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de proba si fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de inregistrare a sunetului, precum si alte asemenea mijloace tehnice, daca nu au fost obtinute prin incalcarea legii ori a bunelor moravuri.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Inregistrare proba amenintare 14marius 14marius Va rog sa-mi spuneti care ar fi calea legala prin care as putea demonstra faptul ca am fost amenintat (fapt prevazut de codul penal), avand in vedere ca ... (vezi toată discuția)
Convorbire telefonica inregistrata. Mircic Mircic Buna seara. O persoana (persoana apelata telefonic de catre mine) sustine ca a inregistrat cu telefonul propriu conversatia ce a avut loc intre mine si ... (vezi toată discuția)
Inregistrarea telefonului specialist specialist Inregistrarea convorbirilor telefonice intre particulari fara cunostinta unuia din inerlocutori poate fi folosita ca proba in justitie? (vezi toată discuția)