Domnule Preşedinte,
Subsemnatul _________, în calitate de _________ (reclamant sau, după caz, pârât, intervenient, apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat etc.) în dosarul nr. ____/_____ al acestei instanţe, cu termen de judecată la data de _________, vă rog să-mi aprobaţi
Eliberarea unui certificat de grefă
din care să rezulte existenţa pe rolul instanţei a acestui dosar, părţile, obiectul său şi termenul de judecată acordat/ solutia pronuntata in dosarul mai sus mentionat .
Menţionez că certificatul solicitat îmi este necesar ___________
Temeiul de drept: Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. C. proc. civ.
Anexez alăturat chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de ______ lei şi timbrul judiciar de ______ lei.
Semnătura,
____________
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel /Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie _____________
Sursa modelului:
[ link extern ]
Colegul care a raspuns a fost foarte amabil,facand un efort pt a va redacta un model de cerere eliberare certificat grefa,solutia mai simpla era sa-l cumparati gata redactat de la un centru de copiat acte din interiorul instantei respective.
~ final discuție ~