Ora estimata: 8:30
Complet: P11-CAMERA PRELIMINARA+FOND
Tip solutie: Condamnare
Solutia pe scurt: În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195 /2002 ( în prezent art.336 Cod penal) cu aplicarea art.396 alin.10 Noul Cod de procedură penală şi art.5 din Noul Cod penal condamna inculpatul CHIROªCÃ IULIAN ADRIAN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolica de peste 0.80 gr./l alcool pur in sânge. În baza art. 81 Cod penal din 1969 suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicate mai sus pe o durata de 3 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969. În baza art.71 alin.2 Cod penal din 1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II si b Cod penal din 1969. În baza art.71 alin.5 Cod penal din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate va suspenda si executarea pedepselor accesorii. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni in termenul de încercare. În baza art.274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul sa plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.06.2014
Document: Hotarâre 20.06.2014
tin sa mentionez ca am fost oprit in data de 07.07.2013 cu o alcolemie de 0.66 in aer,la sange prima 1.2 si a doua 1.0...intrebarea mea este daca mai are rost sa fac ceva sau nu si mai exact ce inseamna aceasta sendinta
Va multumesc
Sentinta inseamna ca ati primit 1 an de inchisoare cu suspendare si o perioada de incercare de 3 ani, timp in care daca calcati stramb din nou o sa executati pedeapsa cu inchisoarea.
Vad ca aveti drept de apel... deci mai puteti face ceva. Daca are sens sau nu, dvs. stiti
Daca doar dvs declarati apel, nu vi se poate inrautatii situatia, daca ramane la fel si in apel, termenul de un an dupa care puteti sustine examen pentru un nou permis se calculeaza de cand hotararea ramane definitiva.
Daca se merita, doar un avocat care studiaza dosarul si vede hotararea motivata o sa va poata raspunda.