In urma controlului fiscal nu mi s-au dedus cheltuielile reprezentand combustibilulul pe anii 2010 si 2011, iar pe 2012 si 2013 mi s-au dedus doar 50%. In codul de procedura civila se stipuleaza clar
art. 339 alin (3) Expertul are aceleasi drepturi ca si martorul in ceea ce priveste cheltuielile de transport, cazare si masa.
Art. 190
Sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului
Martorul, expertul şi interpretul chemaţi de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor.
In L.156/2002 se stipuleaza:
Art. 19. - În cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse expertul trebuie să se deplaseze în altă localitate decât cea în care domiciliază, acesta are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare şi la plata diurnei potrivit dispoziţiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariaţii din instituţiile publice.
Art. 20. - Suma stabilită drept onorariu provizoriu şi avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, se depun, în termen de 5 zile de la numirea expertului, de partea la cererea căreia s-a încuviinţat efectuarea expertizei, în contul special al biroului local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, deschis în acest scop.
Art. 23. - (1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.
(2) Plata onorariului şi decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau specialistului, se fac numai prin biroul local pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.
Cui trebuie sa ma adresez?
Cel mai recent răspuns:
Elis Ismail , Contabil
10:09, 21 Iulie 2014