avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 790 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Valabilitate ordin de restrictionare
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Valabilitate ordin de restrictionare

Daca agresorul este din afara familiei si hartuieste o persoana din cadrul acesteia ce se poate face.
Mentionez ca acum 2 ani a avut loc o agresiune fizica, victima si-a retras plangerea, agresorul a dat la politie o declaratie precum ca nu o mai deranjeaza in nici un fel, dar la scurt timp a revenit cu hartuitul, urmaritul, amenintarile.
Care este calea legala cea mai rapida de rezolvare a acestei situatii.
Victima a fost la Politie,dar cei de acolo i-au spus ca atat timp cat nu a patit nimic nu au ce-i face agresorului.
Ordinul de restricție poate fi emis doar pentru cazurile în care există violență intrafamilială.
Încercați să evitați acea persoană pentru că, într-adevăr, în lipsa violențelor, nici o plângere penală nu poate fi găsită întemeiată.Așa este legea penală actualmente.
Nu trebuie neaparat sa pateasca ceva fizic, se poate depune plangere penala si pentru hartuire sau amenintare, eventual discutati cu un avocat sa-i detaliati exact situatia de fapt si vedeti ce va sfatuieste, desi si la politie cand depuneti plangerea ar trebui sa fiti ajutata.
ART. 208 c.p.
Hărţuirea
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
ART. 206
Ameninţarea
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

OK...Sa zicem ca agresorul scapa cu o amenda sau este condamnat cu suspendare...dupa... ce se intimpla cu victima...agresorul oricum o ameninta ca se va razbuna...ce poate face victima...daca exista ceva gen ordin de restrictionare...
Stimate domn, pana sa ajunga sa fie trimis in judecata, avem faza de urmarire penala, iar in aceasta etapa, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că respectiva persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, procurorul poate dispune masuri preventive. Una din aceste masuri ar fi controlul judiciar. Astfel, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul poate fi obligat să respecte mai multe obligatii, printre care si: să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia, să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Teoretic asa e....dar practic din pacate e cu totul altfel...agresorul traieste intr-un mediu interlop, deci poate pune pe altcineva sa agreseze atat in timpul urmaririi penale cat si dupa.
Cu asta isi si ameninta mereu victima care este terorizata

Alte discuții în legătură

Hartuire morala? Marianaroiu Marianaroiu Am si eu o intrebare: ce fapta se considera faptul ca o persoana imi tot face plangeri peste plangeri si ma urmareste mereu. Mi-a facut sesizari pe la ... (vezi toată discuția)
Am nevoie de ajutor!!! violenta in familie Claudia201993 Claudia201993 Buna!! Am 21 de ani si de o perioada mă confrunt cu o problema. Stau in casa cu parintii, defapt stăteam pentru ce de ceva vreme m-am mutat doar eubcu mama ... (vezi toată discuția)