Unchiul meu a decedat in luna mai a.c. Unul dintre mostenitori a luat toate actele civile ale acestuia, desigur, si certificatul de deces.
Deoarece aceasta persoana este capabila de orice, as dori sa redactez, prin notar, desigur, o declaratie de acceptare a mostenirii.
Cu respect va intreb: Pentru a primi un duplicat al certificatului de deces al unchiului meu, de ce acte am nevoie ?
Eliberarea duplicatelor certificatelor de stare civila se pot solicita la serviciul specializat=
primaria ultimului domiciliu al defunctului sau de resedinta al solicitantului. si se elibereaza la cererea numai a persoanelor indreptatite,respectiv apartinatori,rude,reprezentanţii legali
Sunt necesare act identitate solicitant sau persoana imputernicita, original si copie+ taxa de 11 lei achitată la casieria serviciului de stare civila
Unul dintre moștenitori a inițiat dezbaterea succesiunii. Ne-am prezentat cu toții. Însă, acea persoană care a inițiat dezbaterea succesiunii, a adus doi martori, dar din cauza faptului că un martor avea actul de identitate expirat, s-a stabilit o altă dată privind succesiunea. Cu prima ocazie noi, moștenitorii, la notar, am acceptat moștenirea.
Sora mea trăiește în Ungaria. A venit la termenul stabilit inițial, s-a dus înapoi în Ungaria, însă nu mai vrea să vină la data stabilită ulterior.
În acest caz ce se poate întâmpla ? Trebuie dată în judecată pentru a se dezbate succesiunea ? Sau se poate dezbate fără ea în cazul în care la primul termen a acceptat moștenirea ?
Succesiune
abc53
Am reusit sa fac acea declaratie de acceptare a succesiunii in timp util (in cadrul celor 6 luni)la fel si ceilalti prezumtivi mostenitori(toti santem ... (vezi toată discuția)
Succesiune
ogneantavi
Am avut un văr primar care a decedat în 24 decembrie 2015. Nu are alte rude decât 4 veri primari. Ce acte trebuie să duc la notar pentru a dezbate ... (vezi toată discuția)