Buna ziua, ma numesc Marius si am 24 de ani. Beneficiez de pensie de urmas de la varsta de 18 ani. Anul acesta am terminat facultatea, urmand sa ma inscriu la master in luna septembrie.
Problema este ca niste domni au facut ceva invarteli si am ramas in aer de 2 luni, iulie si august, pe care nu am primit banii.
Acum vreo 2 saptamani am gasit tot aici pe forum pe cineva care se afla in aceeasi situatie si care a facut ceva cerere, paremi-se, nu mai gasesc topicul.
Eu unul am sunat la Casa de Pensii MIRA de unde mi s-a zis ca s-ar fi dat ceva ordonanta/directiva prin care s-a dispus suspendarea pensiilor celor care au terminat facultatea, dupa care s-ar fi dat alta prin care s-a revocat prima ordonanta/directiva. Un domn foarte amabil m-a indrumat sa trimit prin fax o adresa catre Casa Nationala de Pensii prin care sa cer sa reintre in legalitate si sa imi vireze drepturile banesti de pe cele 2 luni si sa ma repuna in drepturi.
Acest lucru l-am facut saptamana trecuta, dar inca nu am primit nimic.
Ceea ce vreau sa intreb, aceasta adresa poate fi considerata o plangere prealabila? Ma gandesc ca daca ar fi sa ajung la tribunal, atunci sectia de contencios e cea la care trebuie sa ma adresez. Deci as putea dupa 30 de zile sa ma duc sa ma adresez instantei?
Alta solutie nu vad, avand in vedere ca in iulie cand am sunat prima data la MIRA mi s-a spus ca o sa primesc in august si banii de pe luna iulie, dar defapt nu am primit nici in august nimic.
E absolut penibil ce oameni avem pusi in functii de decizie. Nu se gandesc deloc la faptul ca cei carora le taie pensia sunt tineri ramasi fara parinti si deci fara un suport material, care se chinuie sa isi termine studiile asa cum pot. 150 de EURO intr-o tara membra a UE si nici pe aia nu i-ar da. O rusine!
1. - Nu exista nici un act normativ care sa spuna ce se suspenda pensia de urmas dupa terminarea ultimului an de studii.
- Acest motiv este invocat numai de Casele sectoriale de pensii (MApN, MAI etc.) si nu stiu in ce baza legala o fac.
2. Au fost cazuri, aici pe forum, in care la insistentele benficiarilor de pensie de urmas acaesta a fost platita si pe lunile da vara, pana la data de 1 octombrie.
3. Din Normele de aplicare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
Art. 78
(1) Plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care copilul beneficiar al pensiei de urmas a implinit varsta de 16 ani, in cazul in care acesta nu face dovada continuarii studiilor intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii.
(2) In situatia copiilor urmasi aflati in continuare de studii intre 16 - 26 de ani, plata pensiei de urmas se suspenda incepand cu data de 1 octombrie a anului in curs, daca nu fac dovada continuarii studiilor intr-o forma de invatamant organizata potrivit legii.
(3) Dovada continuarii studiilor, in situatiile mentionate la alin. (2), se prezinta casei teritoriale/sectoriale de pensii in termen de 10 zile de la data inceperii anului scolar/universitar.
...
4. - Deci pensia de urma se va suspenda incepand cu 1 octombrie a acestui an daca pana atunci nu prezentati dovada ca urmati cursurile unei forme de invatamant.
- Dupa ce va inscrieti la master prezentati la Casa sectoriala de pensii adeverinta de student.
5. - Parerea mea este ca nu veti ajunge in instanta de judecata.
- Mai insistati la Casa sectoriala de pensii si puteti sa le spuneti ca veti apela la instanta de judecata daca nu va plateste pensia de urmas cuvenita.
As vrea sa va mai intreb la ce casa sectoriala trebuie sa ma adresez? Eu primesc pensia de la Casa de pensii MIRA. La ei am sunat de 2 ori, in iulie cand mi-au zis ca o sa primesc banii in august, si in august, cand mi-au zis ca trebuie sa trimit un fax la un numar pe care mi l-au dat ei. Nu sunt foarte sigur, dar parca mi-a zis ca e vorba de casa nationala de pensii cea careia trebuie sa primeasca acel fax.