In scopul protejării monumentelor istorice proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi:
...
- să obţină avizele prevăzute de lege pentru toate intervenţiile prevăzute la art. 22 din Legea 422/2001;
- să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, precum şi a oricăror alte lucrări, conform prevederilor legale, numai de către persoane fizice sau juridice atestate în acest sens şi să prevadă în contracte condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate;
- să respecte toate condiţiile şi termenele de execuţie cuprinse în avizul de specialitate atunci când execută ei înşişi lucrări de întreţinere curentă sau orice alte intervenţii, conform prevederilor prezentei legi;
- să permită, pe baza prevederilor contractuale, executarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice deţinute, în cazul în care acestea sunt iniţiate şi finanţate de persoane juridice abilitate în condiţiile prezentei legi;
- să permită montarea şi să întreţină însemnul şi sigla "Monument istoric";
- să obţină avizul direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi să asigure pe propria răspundere condiţii corespunzătoare de vizitare, fotografiere, filmare, reproducere şi de publicitate în cazul în care, la solicitarea lor, proprietarii introduc monumentele istorice în circuit public;
- să comunice direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, orice schimbare a titularului dreptului de proprietate, de administrare sau a altor drepturi reale, după caz, asupra monumentelor istorice.
Detalii pe :
[ link extern ]