un prieten este in concediu medical in urma unui accident de circulatie destul de grav.are sanse de recuperare dar va dura foarte mult;concediul medical va fi de .
lunga durata.el este angajat pe durata determinata si la sfarsitul lunii noiembrie inceteaza contractul de munca.ce se intampla daca la acea data este tot in concediu medical?
multumesc
La expirarea CIM pe durata determinata, prietenul trebuie inscris la somaj de urgenta (bineinteles daca indeplineste conditiile de acordare a indemnizatiei de somaj), iar certificatele medicale se vor depune lunar la agentia de somaj, care le va plati pe toata perioada de acordare a lor.
Legea nr.76/2002 :
Art. 34
(1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. (1) beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare, conform legii;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.
1. - Daca nu se poate inregistra la Agentia de Somaj certificatele medicale incepute inainte de a inceta contractul individual de munca (CIM) si continuate dupa aceea (fara intrerupere) se pot depune la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS).
- Sa ia legatura cu CJAS sa-i spuna ce acte sunt necesare prima depunere de certificat medical.
2. Din OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate:
Art. 32.
(1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendã temporar activitatea sau activitatea acestuia înceteazã prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciarã, lichidare judiciarã, faliment sau prin orice altã modalitate prevãzutã de lege, drepturile prevãzute la art. 2 alin.(1), care s-au nãscut anterior ivirii acestor situaţii, se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncã, a expirat termenul pentru care a fost exercitatã funcţia publicã ori a expirat mandatul în baza cãruia a desfãşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autoritãţii executive, legislative ori judecãtoreşti.
...
3. Din Normele de aplicare a OUG 158/2005:
Art. 62. - În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendã temporar activitatea sau activitatea acestuia înceteazã prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciarã, lichidare judiciarã, faliment sau prin orice altã modalitate prevãzutã de lege, drepturile prevãzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005, care s-au nãscut anterior ivirii acestor situaţii, se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate.
Art. 63. - Prevederile art. 62 se aplicã şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncã, contractul de administrare ori de management, a expirat termenul pentru care a fost exercitatã funcţia publicã ori a expirat mandatul în baza cãruia a desfãşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autoritãţii executive, legislative ori judecãtoreşti.