Doamnelor si Domnilor avocati va supun atentiei urmatorul caz la care astept un raspuns
Am fost la notariat am dat declaratie de recunoastere a copilului am fost singur intrucat am inteles ca ma pot duce doar eu fara mama baiatului insa cei de la oficiul judetean de stare civila de la drobeta turnu severin refuza sa pouna in aplicare declaratia notariala ce trebuie sa fac in acest caz ?
Menţionez că orice recunoaştere făcută prin înscris autentic notarial, fie declaraţia de recunoaştere, fie partea din testament cuprinzând recunoaşterea, este irevocabilă şi de natură să producă efecte imediate. Astfel, potrivit alin. 2 din art. 416, dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic - se înţelege declaraţia notarială - o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă. eu am 29 ani
În mod normal ar trebui să fie conform legii, adică să se transmită declarația de recunoaștere către serviciul de stare civilă , pentru a se înscrie mențiunea privind recunoașterea de paternitate.
Există și instituția de drept civil a contestării recunoașterii de paternitate, pentru situația în care recunoașterea nu ar corespund datelor realității, adică pentru cazul în care cel care a făcut recunoașterea nu este părintele biologic al copilului recunoscut. Contestarea poate fi făcută de orice persoană interesată.
avand in vedere sit dv cea mai buna cale este cea a instantei dar se poate ajunge si la testul adn cat timp mama copilului (casatorita azi cu altcineva) neaga ca dv sunteti tatal biologic
(chiar in testament facuta recunoasterea poate fi contestata)
cum au motivat functionarii refuzul?
in certificatul de nastere al copilului exista vreun nume la rubrica ‘tata’? daca da, este vorba despre actiune in tagada paternitatii (actiune ce va fi admisa numai daca faceti dovada paternitatii) si aceasta ar putea fi o cauza pt care oficiul de stare civila nu recunoaste declaratia autentica de recunoastere (cauza de nulitate absoluta a recunoasterii)
Sa va dea cei de la starea civila un inscris prin care sa isi motiveze refuzul iar apoi ii chemati in instanta pt a-i obliga sa faca mentiunile necesare in actele de stare civila.
şefa Oficiului Judetean de Stare Civila din Municipiul Drobeta - Turnu Severin mi-a spus ca declaratia notariala dată de subsemnatul, sosită la Starea Civila, nu poate fi pusă in aplicare, intrucat este nevoie si de prezenta mamei pentru a-si da consimţământul, lucru ce vine în contradicţie cu literatura juridică, conform căreia recunoasterea paternităţii prezinta aceleasi caractere ca si recunoasterea de maternitate. Asadar recunoasterea este un act declarativ de filiatie, necreând o situatie noua. Deci recunoasterea este un act personal, care nu poate fi îndeplinit decât de catre tată. Recunoasterea de paternitate este un act unilateral, deoarece se realizeaza si concretizeaza numai prin vointa exprimata de catre tata, fara a fi necesar consimţământul persoanei în favoarea careia se face recunoasterea de paternitate. Consecintele de paternitate sunt erga omnes.