HG nr.1090/2014 privind stabilirea unor zile lucrătoare ca zile libere, publicata in M.Of. nr.901/11.12.2014
Art. 1
(1) Pentru salariatii din sectorul public, zilele de 24 si 31 decembrie 2014 se stabilesc ca zile libere.
(2) Pentru zilele stabilite ca zile libere potrivit alin. (1), institutiile publice isi vor desfasura activitatea in regim de program normal in zilele de 13 si 20 decembrie 2014 sau vor prelungi corespunzator timpul de lucru, pana la 31 ianuarie 2015, potrivit planificarilor stabilite.
(3) Prestarea muncii potrivit alin. (2) nu confera acordarea de timp liber corespunzator.
Art. 2
Prevederile art. 1 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
Art. 3
(1) Dispozitiile art. (1) nu se aplica magistratilor si celorlalte categorii de personal din cadrul instantelor judecatoresti implicate in solutionarea proceselor cu termen in zilele de 24 si 31 decembrie 2014 si nici participantilor in aceste procese.
(2) Dispozitiile art. 1 nu se aplica personalului din cadrul Trezoreriei Statului care desfasoara in zilele respective activitati stabilite prin Normele metodologice privind incheierea exercitiului bugetar al anului 2014, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.
Art. 4
Dispozitiile prezentei hotarari pot fi aplicate si angajatilor din sectorul privat, in masura in care partenerii sociali stabilesc astfel.
===========
HG 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată., publicata in M.Of. 902/11.12.2014
Art. 1.
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.
Art. 2.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 1.
Art. 3.
(1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art.1 şi 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale şi persoanelor vârstnice.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4.
La data prevăzută la art.1 alin.(1),Hotărârea Guvernului nr.871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, se abrogă.