Institutia a sesizat lipsa banilor(banii erau din subventii agricole ce trebuiau sa ajunga la tarani in zona),a facut plangere la politie,pe cale de consecinta s-a intocmit dosar penal
ART. 228 Noul cod penal:
Furtul
(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.
ART. 231
Plângerea prealabilă şi împăcarea
(1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală.
ART. 232
Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Daca politia/parchetul au finalizat urmarirea penala,deci exista dosar penal declinat spre solutionare instantei de judecata,retragerea plangerii nu se mai poate face,
~ final discuție ~