Va puteti afla in starea de conflict de interese daca, urmare a semnarii acestui contract, d-voastra aveti personal de castigat, in calitate de angajat al directiei silvice, de pe urma derularii contractului.
Spre deosebire de conflictul de interese, unde functionarul public trebuie sa participe activ la luarea unei decizii, incompatibilitățile reflectă acele situații în care un oficial public ocupă mai multe funcții în același timp, deși acest cumul este interzis de lege.
Incompatibilităţile pentru funcţia de consilier local sunt specificate în Legea 161/2003.
Conform articolului 88, un consilier local nu poate fi în același timp:
- consilier judeţean – incompatibilitatea intervine după validarea celui de-al
doilea mandat
- primar
- prefect sau subprefect;
- funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul
propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului
judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv;
- preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile
autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub
autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile
autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau
care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
- preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o societate
comercială de interes naţional care îşi are sediul sau care deţine filiale în
unitatea administrativ-teritorială respectivă;
- reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul ori care
deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
- deputat sau senator;
- ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora;
- acţionar semnificativ19 la o societate comercială înfiinţată de consiliul local.
Incompatibilitatea există şi în situaţia în care soţul sau rudele de gradul I ale
alesului local deţin calitatea de acţionar incompatibilitatea cu calitatea de
ales local intervine la data la care alesul local, soţul sau ruda de gradul I a
acestuia devin acţionari.
V-ati putea afla in starea de incompatibilitate daca in calitate de angajat al directiei silvice aveti puteri de reprezentare a acesteia, cu conditia ca respectiva directie sa aiba sediul in comuna d-voastra si sa fie asimilabila juridic societatilor comerciale....greu de crezut.
Spetele pot fi multe, gasiti explicatii si exemple aici:
[ link extern ]