Sfaturi pentru curmarea prescriptiei

Nu inteleg cum de in strainatate nu sunt curieri... nu inteleg unde ati gasit un astfel de argument. Eu una nu-l sustin.

Eu una nu-l sustin.

In afara de recunoasterea datoriei, care presupune conditii pe care mi-e greu sa cred ca le indeplineste recunoasterea ca sa fie admisa in instanta, restul nu au rost a fi mentionate!

1.3. În speţa de faţã, reclamanţii au fost angajaţii pârâtei şi în aceastã calitate primeau lunar, potrivit disp. Codului muncii, o anumitã sumã de bani, convenitã prin C.I.M. Aşadar, este vorba despre prestaţii periodice şi despre plãţi periodice.
1.4. Când sunt în discuţie datorii multiple nestinse, Codul civil (1865) stabileşte în Cartea a III-a, Titlul III – despre contracte şi convenţii –, Capitolul VIII – despre stingerea obligaţiilor, §3. - despre imputatia plãtii un set de reguli în art. 1110-1113 Cod civ. astfel:
Art. 1110. - Debitorul, avand mai multe datorii, al caror obiect este de aceeasi speta, are dreptul de a declara, cand plateste, care este datoria ce voieste a desface.
Art. 1111. - Debitorul unei datorii, pentru care se plateste dobanda, sau o rendita, nu poate, fara consimtamantul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinta asupra renditei sau a dobanzii. Plata partiala, facuta pe capital si dobanda, se imputa mai intai asupra dobanzii.
Art. 1112. - Cand debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanta prin care creditorul imputa aceea ce a luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputatia sa se faca asupra unei alte datorii, afara numai daca creditorul l-a amagit, sau l-a surprins.
Art. 1113. - Cand in chitanta nu se zice nimic despre imputatie, plata trebuie sa se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, in acel timp, avea mai mare interes a o desface. In caz de o datorie ajunsa la termen si alta neajunsa, desi aceasta din urma ar fi mai oneroasa, imputatia se face asupra celei ajunse la termen.
Daca datoriile sunt de egala natura, imputatia se face asupra celei mai vechi; daca datoriile sunt in toate egale, imputatia se face proportional asupra tuturora.

1.5. În speţa de faţã, pârâta susţine cã din cauza faptului cã nu a fost acţionatã în judecatã mai înainte pentru unele dintre sumele datorate s-ar fi împlinit termenul de prescripţie extinctivã. În calea unei astfel de interpretãri stau însã urmãtoarele argumente:
1.5.1. Pârâta nu avea voie sã stabileascã de una singurã care datorie se stinge când face plata, fãrã acordul reclamanţilor, pentru cã art. 1113 stabileşte cã acest lucru se poate face numai dacã existã o stipulaţie în chitanţã privitor la imputaţie. Or, pârâta nu a fãcut dovada cã reclamanţii ar fi acceptat o astfel de imputaţie. Aşadar, prin plãţile fãcute de pârâtã s-au stins toate datoriile vechi, potrivit disp. Codului civil şi au rãmas doar datoriile mai noi. Or, pârata nu a fãcut dovada cã totalul sumei datorate fiecãrui reclamant este mai mare decât totalul sumei datorate pentru ultimii 3 ani cu consecinţa cã toate datoriile pârâtei sunt mai noi de 3 ani.
1.5.2. Dispoziţiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 potrivit cãrora prescripţia se întrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia. Cu alte cuvinte, datoritã faptului cã pârâta a plãtit unele sume de bani, chiar dacã nu în întregime, pe toatã durata pentru care se evocã prescripţia, odatã cu fiecare platã fãcutã – plata unei pãrţi din datorie fiind unul din mijloacele cele mai sigure de a verifica recunoaşterea datoriei – a început sã curgã un nou termen de prescripţie. Or, trebuie observat cã pentru niciunul dintre reclamanţi nu au trecut 3 ani de la ultima platã, lucru recunoscut chiar de pârâtã.
1.5.3. Un exemplu teoretic, poate pune în luminã comportamentul absolut fraudulos al pârâtei. Pentru a simplifica argumentaţia vom zice cã pârâta ar datora 10 lei/ lunã dar cã plãtea doar 9,50 lei însã nu lunar, ci la 40 de zile.
1.5.3.1. În 3 ani sunt 1095 zile (365*3) iar dacã plata se face în medie la 30 de zile rezultã 36,5 plãţi a câte 10 lei, adicã un total de 365 lei.
1.5.3.2. În acelaşi interval de timp, 1095 zile, dacã plata se face în medie la 40 de zile, plãtindu-se de fiecare datã câte 9,5 lei rezultã un total de 27,375 plãţi (1095/40), adicã o sumã totalã plãtitã în trei ani de doar 260,06 lei.
1.5.3.3. Se poate observa în exemplul acesta teoretic cã debitorul a plãtit cu 105 lei, adicã cu 28,76% mai puţin decât trebuia sã plãteascã folosindu-se de un dublu mecanism bazat pe plãţi mai mici fãcute cu întârziere.
1.5.3.4. în luna noiembrie a anului al 4-lea pârâta se apãrã invocând prescripţia pentru primele 10,5 luni susţinând cã dreptul angajatului la sumele datorate s-ar fi stins prin prescripţie.
1.5.3.5. În mod firesc, un comportament imoral ca cel descris la punctul 5.3 de mai sus nu poate conduce onorata instanţã la aceeaşi concluzie cât timp parata avea inclusiv obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 161 din Codul muncii care stabilesc imperativ un privilegiu în favoarea salariaţilor dispunând cã salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.