In urma cu cativa ani am cumparat ceva in rate printr-un card de cumparaturi emis de un IFN. Dupa ce am platit foarte multi ani ratele lunare evidentiate pe extrasul lunar, am ajuns sa mai am de plata aproximativ 6.000 de lei, dublul limitei de credit (limita de credit era de aprox. 3.000 de lei). Cand i-am sunat sa le cer explicatii cu privire la respectiva datorie, mi-au zis ca am depasit limita de credit si ca astfel au fost aplicate penalitati lunare timp de cativa ani. Ca sa vad despre ce este vorba, in octombrie 2014 le-am cerut sa imi trimita o copie a contractului... Dupa vreo doua saptamani, am primit copia contractului pe adresa mea de e-mail... Dupa ce l-am citit si am vazut ca lipsesc anexele, i-am sunat (cam pe la inceputuul lunii noiembrie) si le-am cerut sa imi trimita si anexele. Bineinteles ca ei nu mi-au trimis anexele, desi, din cate stiu eu, un contract nu poate functiona fara eventualele anexe existente. Tot pe la inceputul lunii noiembrie, le-am trimis un fax prin care le-am cerut sa imi trimita modul de calcul al dobanzilor, penalitatilor si cum s-a ajuns sa mai am de achitat atat de mult. Bineinteles ca nici de aceasta data nu mi-au raspuns.
Dupa ce am vazut ca nu am primit niciun raspuns de la ei, cam prin data de 15-16 decembrie am depus o reclamatie la ANPC impotriva lor in care le-am explicat toata povestea si le-am cerut ca din moment ce nu exista alte documente cu privire la acel credit in afara de contract sau din moment ce ei ascund cu buna stiinta documente (printre ele fiind si posibilele anexe la contract), sa fie aplicate dobanzile, comisioanele si penalitatile descrise in contract (ca sa fiu sincer, nici pana astazi nu aflat daca exista sau nu anexe la contract). Din moment ce in contract nu era specificat in niciun fel ca dobanda de 32% se aplica anual, lunar sau zilnic, le-am cerut ca dobanda sa fie aplicata o singura data asupra intregii sume, nu anual cum au aplicat-o ei. La fel am cerut sa fie aplicate si penalitatile de 5% pt. depasirea limitei de credit pe care ei au aplicat-o lunar.
In urma cu vreo doua-trei zile am primit o scrisoar de la ei prin care eram instiintat ca mi-a fost inchis contul, asa dupa cum am cerut eu, fara sa imi fie comunicat si daca mai am ceva de plata sau nu. Pt. ca am stiut ce fel de specimene sunt, i-am sunat si tipa cu care am vorbit imi zice ca nu mai am de plata fata de ei si ca am de primit de la ei aprox. 1.800 de lei (cum ar veni, mi-au facut o reducere de aproape 8.000 de lei). De ce nu au scris in respectiva notificare ca mai am de incasat niste bani de la ei? Probabil ca sperau ca respectiva suma sa ramana la ei...
Intrebari:
1. Din moment ce nu am primit inca decizia ANPC-ului cu privire la aceasta reclamatie si din moment ce le-am cerut sa imi anuleze toate datoriile, pot sa ii dau in judecata sau sa incerc sa ma inteleg pe cale amiabila cu ei in schimbul unei sume de bani?
2. Cam cat credeti ca as putea sa le cer? La ce infractiuni intra respectivele fapte? Am dreptate ca se incadreaza la tentativa de inselaciune sau dubla tentativa de inselaciune?
3. Exista posibilitatea ca un avocat sa te reprezinte in schimbul unui procent din sumele castigate de pe urma unui asemenea proces?
4. Ce ma sfatuiti sa fac in acest caz?
Probleme card credit
wxyz
Buna seara,
Problema mea arata in felul urmator:
Prin 2007 mi-am cumparat ceva in rate prin intermediul unui card de credit (din cate vad, nu pot da numele ... (vezi toată discuția)
Card euroline
discdisc
undeva prin vara 2005 mama a facut un card euroline lund un telefon in rate . s-a achitat tot , apoi in anul 2013 s-a emis un alt card euroline cu limita de ... (vezi toată discuția)