Periodicitatea instruirii periodice pentru lucratori se stabileste prin instructiunile proprii ssm, tinandu-se cont de riscurile profesionale pentru lucratori, identificate si evaluate, de echipamentele tehnice utilizate, de activitatile desfasurate, etc.
In HG nr.1425/ 2006 cu modificarile si completarile ulterioare se mentioneaza:
-art.96 (1) Instruirea periodica se efectueaza de catre conducatorul locului de munca.
(2) Durata instruirii periodice, intervalul dintre doua instruiri si periodicitatea verificarii instruirii vor fi stabilite prin instructiuni proprii, in functie de conditiile locului de munca si/ sau postului de lucru. (2.1) Intervalul dintre doua instruiri periodice nu va fi mai mare de 6 luni.
(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre doua instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.
(4) Verificarea instruirii periodice se face de catre seful ierarhic al celui care efectueaza instruirea si prin sondaj de catre angajator/ lucratorul desemnat/ serviciul intern de prevenire si protectie/ serviciile externe de prevenire si protectie, care vor semna fisele de instruire ale lucratorilor, confirmand astfel ca instruirea a fost facuta corespunzator.
(5) Instruirea periodica se va completa in mod obligatoriu si cu demonstratii practice.