Cat de mult conteaza parerea unui copil de 8 ani la executarea silita

Question

Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Cat de mult conteaza parerea unui copil de 8 ani la executarea silita

Utilizator 10:13, 18 Martie 2015

In urma unei hotarari s-au incunviintat legaturi personale ale tatlui cu minorul si domiciliul la mama. Acest program s-a respectat timp de 5 luni, fara exceptie. In urma caracterului aberant si a purtarii sale copilul a refuzat sa mai mearga la tata: amenintari, scandaluri si hartuire psihica la adresa membrilor familiei materne (plangeri la politie in cercetare) Desi i-a fost comunicata atitudinea copilului, evident mama a fost cea acuzata de refuzul copilui, ignorand orice parere a propriului copil. Tatal a apelat evident la DGASPC, a facut plangeri la politie, a deschis ordonante in instante pentru fortarea mamei si copilului sa se supuna legii. A apelat la executor si a reusit chiar si o poprire salariala din cauza unor vicii de procedura.
A determinat DGASPC sa deschida actiune de consiliere a minorului si a fost incuviintata.
Mama este in urmarire penala in personam ca urmare a plangerilor consecutive facute si minorul audiat de politie si procuror. A fost audiat si de 2 instante (judecatorie si tribunal) si de fecare data minorul a explicat categoric refuzul de a merge in programul de vizitare pentru ca ii e frica, nu se simte sigur, nu ii face placere, e suparat pe necazurile provocate.
Intrebarea mea este cat de mult va fi luat in considerare minorul in declaratiile sale pentru ca nu se poate forta copilul sa faca ceva ce il sperie, il timoreaza si orice respectare a hotararii inseamna incalcarea vointei copilului si evident nu se va lua in calcul binele sau superior.
Tatal a reusit sa faca plangeri penale unui cerc extins de persoane ce nu sunt in acord cu el.
Situatia este ampla dar sunt interesat sa stiu cat de mult va conta pentru instante declaratia minorului.

Răspunde Citează

37 mesaje

3462 vizualizări

7 participanți

Cel mai recent răspuns: , utilizator 20:18, 25 Martie 2015

Vezi răspuns

Răspunsuri moderate (3)

Alte discuții în legătură

''sindromul alienarii parentale'' As vrea sa aflu cati parinti s-au confruntat in instante cu acuze de alienare parentala si cum v-ati aparat. Cum au primit instantele astfel de acuzatii si cat ... (vezi toată discuția)

Refuz copil sa vina cu tatal Ce se poate face cand minorul de 7 ani refuza sa plece cu tatal cf programului de vizitare? Asta dupa ce mama l-a invatat ce si cum sa spuna si in conditiile ... (vezi toată discuția)

Minori si familie Buna ziua! Sunt despartita de 3 ani, am 2 copii de 4 ani si resp 8 ani. Copiii nu au fost vizitati de tatal lor de 2 ani. Acum prin programul de vizita ... (vezi toată discuția)

Cristina Paisa Avocat · Answer 1 · 2015-03-18 11:31:47

Avocat 11:31, 18 Martie 2015

Pentru niste instante sanatoase la cap, ar trebui sa conteze.

Răspunde Citează

againstPAS Utilizator · Answer 2 · 2015-03-18 12:14:34

Conform legislatiei aplicabile in materia protectiei copilului, referitor la ascultarea acestuia, a se vedea urmatoarele:

ART. 29 din Legea 272/2004
(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.
(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.

Ramane astfel la aprecierea instantei. Pe de alta parte, incercati si dvs sa mediati situatia, nu este normal ca minorul sa respinga intalnirile cu tatal, chiar daca acesta are 8 ani. Legat de plangeri, este dreptul domnului sa le faca.
Nu prea inteleg insa, poate detaliati, cum programul s-a respectat 5 luni si ulterior minorul nu a mai vrut sa-si vada tatal.

Martonze Utilizator · Answer 3 · 2015-03-18 20:16:36

Situaţia descrisă nu e singulară.Suntem oameni şi avem simpatii şi antipatii.Copilul este pui de om şi are şi el trăiri. satisfacţii, frici. Orice eveniment nefericit îşi lasă amprenta asupra psihicului omului. Nu ştim ce s-a întâmplat cu copilul în timp ce a fost cu tatăl său, dacă copilul nu spune. putem doar bănui. Poate instinctul împiedică copilul să petreacă timp cu tatăl său.
Dar văzând, din cele scrise mai sus, modul de acţiune al tatălui, îmi permit să presupun altceva...
Este bine ca băiatul să participe la şedinţele de consiliere, psihologii de la DGASPC vor scrie un raport şi, pe baza acelui raport, se poate schimba modalitatea de legături personale dintre tată şi fiu, în aşa fel încât copilul să nu mai fie tracasat.
Pe mine mă miră cum de reprezentanţii autorităţilor traumatizează un copil de 8 ani-îl audiază la Judecătorie şi Tribunal?! - nu se gândesc la acel interes superior al copilului atât de des aclamat!?

TrandafirulVesel Utilizator · Answer 4 · 2015-03-18 21:07:29

E greu de mediat situatia de fata, tatal are un comportament conflictual, are accese coleroase la adresa tuturor chiar daca nu si la adresa minorului. E o atmosfera greu de suportat. Copilul a urmat programul de vizitare pentru ca din inertie i se parea firesc. S-a intors in schimb de fiecare data cu un gust amar pentru ca nu s-a simtit nici pretuit nici iubit ca sa nu mai spun ca era permanent chestionat despre mama sa. A spus ca ar vrea sa ajute ca parintii sa se impace pentru ca tatal i-ar fi cerut sa faca tot posibilul. Nu ma mir daca nu si-a asumat atat vina divortului cat si esecul incercarilor sale. Pentru un copil, desi matur si foarte echilibrat acest eveniment este socant.
Daca mai piperam si cu comportamentul tatalui complet schimbat fata de parioada anterioara divortului cat si atmosfera dificil de suportat pentru un copil... reacti este fireasca.
Sa faci plangere la politie este atat dreptul cat si pbligatia ta, pricep bine asta dar in ce fel repara relatia cu copilul?? Executarea silita, pe langa faptul ca e aberanta ca si metoda mi se pare ca distruge permanent si iremediabil comunicarea si orice urma de relatie dintre parinti ceea ce este inca o data in defavoarea copilului. Ca sa nu mai spun minusurile financiare.

TrandafirulVesel Utilizator · Answer 5 · 2015-03-18 21:17:02

Martonze, copilul a fost audiat de 2 instante, agenti de politie si procuroare, a fost chestionat de agentii ( ca numai psihologi nu sunt) ai DGASPC si evaluat de un psiholog de toata jena. Un copil la varsta asta nu are un vocabular atat de dezvoltat sa explice ce simte, pe intelesul unui adult. El pe langa fapte trebuie sa relateze cum s-a simtit si cum este facut sa se simta. Daca nu esti obisnuit sa comunici cu un copil, nu ai capacitatea sa intelegi caracterul si felul propriu, risti sa fii pe langa subiect. Copilul meu nu s-a tavalit, nu a urlat si nu a dat din picior. Doar in cabinetul psihologului a avut curajul sa ridice glasul la propriul tata, in timp ce plangea, ca nu mai vrea la el. I-a reprosat asa de multe de m-a speriat pe mine de forta pe care a avut-o. A refuzat sa stea de vorba cu el, a refuza si sa il deseneze in albumul de familie cat si orice alta activitate impreuna cu tatal. Ghiciti ce a scris psihologul: este alienat de mama! E inutil sa mai spun cum imi venea sa ii desfintez cabinetul, practica si gresia de pe jos acelei persoane!
In toata nebunia asta, copilul este cel mai afectat si ultimul care beneficiaza de protectie din partea cuiva.
Sa mai spun ca pensia alimentara e sub 200 de lei pe luna...