Ordonantele de urgenta ale Guvernului intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I si se aplica intocmai pana la data cand acestea sunt respinse sau aprobate de catre Parlament. Ele pot fi aprobate intocmai cum au fost publicate ori cu modificari sau pot fi respinse . In momentul cand apare legea de aprobare (cu sau fara modificari ) sau de respingere, OUG isi inceteaza efectele juridice.
"Starea de activitate a ordonantelor de urgenta
dureaza din momentul publicarii acestora in Monitorul Oficial si pana in momentul aprobarii sau respingerii acestora prin lege de catre Parlament, daca in aceasta perioada de timp nu intervin acte legislative abrogatoare. La nivelul procedurii parlamentare privind adoptarea prin lege a unei ordonante de urgenta se disting doua situatii.
Pe de o parte, in cazul in care Legea de aprobare a ordonantei de urgenta nu intruneste numarul necesar de voturi pentru considerarea acesteia ca adoptata , aceasta se transforma in Lege de respingere, efectul juridic concret constand in iesirea din vigoare a ordonantei de urgenta.
Pe de alta parte, in situatia in care Legea de aprobare a ordonantei de urgenta intruneste numarul necesar de voturi conform procedurii parlamentare,
ordonantele Guvernului aprobate de Parlament prin lege inceteaza sa mai fie acte normative de sine statatoare si devin, ca efect al aprobarii de catre autoritatea legiuitoare(Parlamentul), acte normative cu caracter de lege, chiar daca, din ratiuni de tehnica legislativa, alaturi de datele legii de aprobare, conserva si elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de catre Guvern Practic, dispozitiile ordonantei de urgenta devin parte integranta a legii de aprobare. Formal, ordonanta de urgenta continua sa faca parte din ordinea juridica dar nu se mai poate aplica, din punct de vedere juridic, singura norma obligatorie constituind-o legea prin care este aprobata ordonanta de urgenta. "
[ link extern ]