Legea nr.376 din 28 septembrie 2004 privind bursele private
art.1
(1) Bursa privată reprezintă sprijinul pentru studii acordat, în baza unui contract, de către o persoană juridică de drept privat sau de către o persoană fizică unui beneficiar care poate fi, după caz, elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din ţară sau din străinătate.
(2) Cuantumul bursei private se stabileşte la încheierea contractului şi se poate modifica ulterior numai prin act adiţional la acesta.
INSTRUCŢIUNI de aplicare a Legii nr. 376/2004 privind bursele private
I. Prevederi cu caracter general
1. Bursele prevăzute de Legea nr. 376/2004 privind bursele private se pot acorda persoanelor fizice române: elevi, studenţi, doctoranzi sau celor care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ acreditată, din ţară sau din străinătate.
2.1. Bursa se acordă în baza unui contract încheiat între o persoană juridică de drept privat sau o persoană fizică şi beneficiar, dintre cei menţionaţi la pct. 1.
2.2. Contractul se semnează, în calitate de părţi, de către beneficiar sau, în funcţie de vârstă, de beneficiar, cu acordul scris al reprezentantului său legal, şi de către reprezentantul legal al persoanei juridice de drept privat sau de către persoana fizică ce oferă bursa.
2.3. Beneficiarul bursei private are obligaţia să prezinte contractul, în vederea avizării, la instituţia sau la unitatea de învăţământ în care studiază, care va specifica nivelul şi forma de învăţământ urmate, precizând durata normală a studiilor, precum şi anul de studiu în care se află beneficiarul bursei.
[ link extern ]