Da, subzista raspunderea penala, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie.
Abandonul de familie este fapta persoanei care, avand obligatia legala de intretinere, savarseste fata de persoana indreptatita la intretinere urmatoarele fapte: a parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunand-o la suferinte fizice sau morale;b neindeplinirea cu rea-credinta a obligatiei de intretinere prevazute de lege; c neplata cu rea-credinta, timp de 3 luni, a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca.
Chiar si o plata partiala a pensiei echivaleaza cu neplata acesteia, termenul de 3 luni fiind calculat de la data ultimei plati.
Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei indrituite la intretinere sau a parintelui caruia i s-a incredintat minorul. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Daca partile nu s-au impacat, dar in cursul judecatii, inculpatul isi indeplineste obligatiile, instanta, in cazul in care stabileste vinovatia, dispune impotriva inculpatului amanarea aplicarii pedepsei,deoarece interesul celui indreptatit la intretinere este mai bine servit daca inculpatul este lasat in libertate avand posibilitatea de a-si indeplini obligatiile de intretinere.
Art. 378
Abandonul de familie
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Succes.