ART. 336 c.p.
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive*), care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alcoolemie 0,51
Alex2121
Am fost oprit de un echipaj de politie,am fost testat rezultatul fiind 0,51 mi sa recoltat o proba de sange doar una la ce sa ma astapt? am beut 5 beri:((#-o#-o (vezi toată discuția)
Dosar penal
Monique18
Buna seara.
Socrului meu i s-a retinut permisul pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice si i s-a facut dosar penal.Nu s-a produs nici un ... (vezi toată discuția)