1. - Veti putea beneficia de concediu de maternitate (126 de zile = sarcina si lauzie = pre si postnatal) si de indemnizatia aferenta acestuia.
- Indemnizatia este de 85% din baza de calcul care este formata din veniturile brute pe cele 6 luni anterioare lunii in care intrati in concediu de maternitate.
2. - Veti putea beneficia apoi si de concediu crestere copil (CCC) si de indemnizatia aferenta lui.
- Indemnizatia este de 85% din media veniturilor nete pe cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii).
- Indemnizatia pentru CCC are o limita minima si una maxima:
* daca optati pentru CCC pana la varsta de 1 an indemnizatia lunara nu poate fi mai mare de 3.400 lei si nici mai mica de 600 lei;
* daca optati pentru CCC pana la varsta de 2 ani indemnizatia lunara nu poate fi mai mare de 1.200 lei si nici mai mica de 600 lei.
3. Pentru concediul de maternitate medicul de familie va elibereaza lunar certificat medical pe care il depuneti la angajator care il calculeaza si plateste.
4. Pentru CCC procedati astfel:
- faceti cerere catre angajator prin care solicitati suspendarea contractului individual de munca (CIM) pentru a intra in CCC.
- cu decizia de suspendare a CIM si celelalte acte necesare va prezentati la Primarie unde completati cererea pentru indemnizatie pentru CCC.
5. - Actele se depun la Primarie in termen de 60 de zile lucratoare de la data cu care solicitati CCC si indemnizatia aferenta.
- CCC se acorda dupa terminarea concediului de maternitate dar nu mai devreme de a 43- zi de la nasterea copilului.
6. Actele, cu caracter general, necesare pentru indemnizatia pentru CCC sunt:
• actul de identitate al solicitantului;
• certificatul de nastere al copilului si, dupa caz, livretul de familie;
• certificatul de persoana cu handicap al copilului, dupa caz;
• adeverinta eliberata de autoritatile competente sau de catre angajator, dupa caz, din care sa rezulte indeplinirea conditiilor;
• adeverinta eliberata de platitorul indemnizatiei de maternitate sau, dupa caz, alte dovezi, din care sa reiasa ultima zi de concediu de maternitate;
• declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca solicitantul nu beneficiaza in acelasi timp de indemnizatie de maternitate
• declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca celalalt parinte natural sau, dupa caz, o alta persoana (parinte adoptiv, tutore) nu beneficiaza de aceleasi drepturi;
• declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca solicitantul se ocupa de cresterea si ingrijirea copilului si ca acesta nu este incredintat sau dat in plasament nici unui organism privat autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice;
• dovada eliberata de autoritatile competente, de angajatori sau, dupa caz, declaratie pe
propria raspundere, din care sa rezulte ca solicitantul se afla in concediu pentru cresterea copilului;
• dovada eliberata de autoritatile competente sau, dupa caz, declaratie pe propria raspundere, din care sa rezulte ca solicitantul realizeaza venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
• dovada eliberata de autoritatile competente sau de catre angajator, dupa caz, din care sa rezulte incadrarea solicitantului intr-una din situatiile speciale de eligibilitate (au beneficiat in ultimele 12 luni de indemnizatie de somaj, si-au insotit sotul/sotia intr-o misiune permanente in strainatate etc.)
• alte acte necesare, dupa caz, stabilirii dreptului, prevazute in normele metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG 111/2010.