Directorul si contabila institutiei au fost trimis in judecata de Parchetul Judecatoriei pentru savarsirea a câte două infracţiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale, in forma continuata.
Judecatorul a dispus achitarea acestora,
in temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. b Cod procedură penală,
dar sub aspectul săvârşirii infracţiuni de abuz în serviciu în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit în formă continuată,
prev. şi ped. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal
(prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje patrimoniale în formă continuată,
prev. şi ped. de art. 13 ind.2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal din 1969), cu aplicarea art. 5 Cod penal.
A respins pretenţiile civile şi cheltuielile judiciare solicitate în cauză de partea civilă, de institutia pagubita.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Ce inseamna acest lucru ?
De ce a schimbat incadrarea juridica a faptei ?
De ce cei 2 au fost achitati ?
Ieri institutia noastra a primit de la Judecatoria care a judecat procesul
solutia scurta a hotararii, fara ca institutia sa fi facut o Cerere in acest sens.
Ce inseamna acest lucru ?
Institutia va trebui sa faca apel in Termen de 10 zile care curge de la comunicarea solutiei scurte si-l va motiva ulterior cand va primi hotararea completa redactata ?
sau va astepta hotararea redactata completa de la care va curge Termenul de 10 zile in care va trebui sa faca apel ?
1. Au fost achitati pe motivul ca din probele de la dosar a rezultat ca fapta nu este prevazuta de legea penala
2. Institutia a primit minuta hotararii fiind probabil parte civila in proces, nu e nevoie de o cerere in acest sens
3. Termenul de apel, potrivit NCPP, este de 10 zile de la comunicarea minutei si apoi vor fi precizate motivele.