Decizia XXXIII/2008
"In cazul in care sunt sesizate
neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun,
in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice."
Asadar, pentru admiterea unei actiuni in revendicare cu privire la un imobil care fare obiectul legii nr. 10/2001 trebuiesc indeplinite cumulativ doua conditii:
- sa dovediti ca exista o neconcordanta intre L 10/2001 si Conventie in ceea ce va priveste (decizia 33 face referire la solutiile CEDO referitoare la situatiile in care s-a dispus acordarea de despagubiri prin fondul Eternitatea, pardon, Proprietatea)
- prin admiterea actiunii sa nu se aduca atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii rap. juridice
Gabriel S a scris
Actiunea dvs. in revendicare nu poate fi respinsa cu motivatia ca nu s-a realizat in termen o notificare potrivit Legii nr. 10/2001.
Ba se poate. Si probabil asa se va si proceda -inclusiv pentru ca e solutia cea mai comoda - pentru ca din decizia 33/08 rezulta cu claritate ca are prioritate principiul specialia generalisbus derogant, iar specialia stabileste unele termene.