Ion Victor Antonescu

Unu. Ion Victor Antonescu a fost condamnat la moarte pentru ca, intre altele, a ordonat masacrul de la Odessa si deportarea evreilor si romilor la Bug, oridine in urma carora au murit zeci de mii de oameni. Departe de a fi eroul pe care-l preamaresc desuetii nationalisti ai zilelor din urma (adica din prezent) Ion Victor Antonescu a fost un criminal de razboi condamnat.
Doi. Ce rost are sa deschid o astfel de discutie? Astazi 23-06-2015 am vazut intr- unul dintre topicurile forumului un cantec dedicat "maresalului" si l-am raportat ca facand apologia unui criminal de razboi. Asadar, subiectul este de actualitate.
Trei. Sa ne intelegem: Ion Victor Antonescu n-a fost condamnat politic de comunisti ci penal, la fel ca ceilalti criminali de razboi, iar statul roman i-a facut inexplicabila onoare de a-l executa prin impuscare cu toate ca daca ar fi fost judecat si condamnat alaturi de prietenii si camarazii lui condamnati in 1947 la Nurnberg ar fi fost spanzurat. La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare impotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea.
Patru. Genialul maresal care n-a fost niciodata pe front, Ion Victor Antonescu a ordonat unei armate total nepregatite pentru razboi, slab inarmate si mai slab pregatite sa atace. Rezultatul? 92.545 de soldați (17.729 morți, 63.345 răniți și 11.471 dați dispăruți) In urma planurilor ridicole ale "maresalului" care a impins la masacru tineri total nepregatiti Odessa a fost ocupata de trupele romane cu pretul a aproape 100.000 de soldati.
Cinci. Comandamentul militar al trupelor romane s-a instalat in fostul sediu al NKDV. Desi s-au primit rapoarte cum ca acesta fusese minat de sovietici, generalui Glogojeanu a ignorat aceste avertismente fapt care l-a facut pe I.V. Antonescu sa zica cu naduf ca "a murit ca un prost" deoarece la ora 17.45, in ziua de 22 noiembrie, cladirea a sarit in aer. În urma exploziei şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi un număr de 135 de militari români şi germani (79 ucişi, 43 răniţi şi 13 dispăruţi), printre care comandantul diviziei 10 infanterie, generalul Ion Glogojeanu.
Sase. Autoritatile militare romane au hotarat represalii iar conducatorul statului, "maresalul" Ion Antonescu a fost de acord cu decizia. Prin ordinul nr. 561 din 22 octombrie, seful cabinetului militar al maresalului ordona sa se ia masuri drastice de represalii. Ca urmare, încă în cursul nopţii de 22/23 octombrie 1941, comandantul diviziei a 10-a infanterie, generalul Trestioreanu, a ordonat represalii „imediate între care intră suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei din ghetouri şi în fiecare sector de regiment – suprimarea a cel puţin 100 de evrei prin spânzurătoare în pieţe”. În urma acestui ordin, pe parcursul zilei de 23 octombrie au fost executaţi aproximativ 5000 de evrei prin împuşcare şi spânzurare, oraşul Odessa devenind, potrivit mărturiilor unor martori oculari, „oraşul spânzurătorilor”
Sapte. "Maresalul" Antonescu emite ordinul 562 in care cere executia a cate 200 de comunisti pentru fiecare ofiter roman sau german ucis in explozie iar pentru fiecare soldat, executia a cate 100 de comunisti. In plus, se vor lua ostatici toti comunistii din Odessa, si cate un membru din fiecare familie evreiasca, urmand ca in cazul unui nou atentat sa fie ucisi toti ostatecii.
Opt. În acea dimineaţă sângeroasă a zilei de 23 octombrie 1941 au fost executaţi, fără judecată şi fără anchetă, aproximativ 5.600 de oameni. . Sergiu Nazaria, Holocaust: File din istorie: (pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei în anii ocupaţiei fasciste, 1941-1944), p. 161-162.]
Noua.Dupa uciderea celor 5.000 de evrei, la 24 octombrie 1941, seful cabinetului militar al maresalului, a telegrafiat la Odessa:

„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:
1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.
2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.
3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.

Rezultatul acestui ordin a fost un asasinat în masă ce a avut loc la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22.000 de evrei (după alte surse numărul acestora s-a cifrat la 40.000 evrei) au fost escortaţi de militari români aparţinând batalionului nr. 10 mitraliori din divizia a 10-a infanterie, conduşi de locotenentcolonelul Nicolae Deleanu şi locotenent-colonelul de jandarmi Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”) – care îndeplinea funcţia de pretor al oraşului – în apropierea Odessei, la Dalnic, unde evreii au fost înghesuiţi în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepţia ultimei magazii care a fost minată şi aruncată în aer la aceaşi oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45.

„Au fost masaţi până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, puşcă, stropite cu benzină şi incendiate, cu excepţia ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul şi scenele înfiorătoare ce au avut loc depăşesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniţi şi aprinşi de vii ieşeau prin acoperişul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniţi o scăpare. De jur împrejur însă îi ţintea arma ostaşilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era aşa de puternică încât tulburase adânc pe toţi cei de faţă, soldaţi şi comandanţi. Într-o stare sufletească în careraţiunea era gonită şi înăbuşită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldaţi trăgeau încruntaţi, calm, alţii se închinau şi trăgeau, iar arma le tremura în mână, alţii trăgeau aiurea, alţii chiar evitau să tragă. [...] Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziţi de chinurile morţii, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împuşcaţi. Cei mai mulţi dintre ofiţerii ce erau la faţa locului erau impresionaţi la lacrimi de ceea ce erau nevoiţi să facă şi unii dintre ei abandonau poziţia, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alţi soldaţi fără misiune” [Jean Ancel (ed.), Documents concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, vol. VI, documentul nr. 26, p. 281-282.]

[ link extern ]
Zece. Epilog. La recursul înaintat de fiul lui Gheorghe Alexianu, Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006 a reconfirmat sentința de condamnare la moarte a criminalilor de război datată 17 mai 1946 cu anumite amendamente.
La recursul cerut de procurorul general, procesul a fost rejudecat la 6 mai 2008, când judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins definitiv cererea de revizuire a sentinței din 1946.