Buna ziua! As dori sa stiu, in cazul in care lucrez cu jumatate de norma pot beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului? Si in timpul concediului de crestere pot continua sa lucrez ca liber profesionist si sa beneficez de platile pe care le primesc in urma sustinerii de cursuri, traininguri si conferinte? Mentionez ca lucrez intr-o scoala publica cu o treime de norma, si la Consiliul Britanic Bucuresti ca free lancer si sunt platita la ora. Sunt intretinatoarea familiei mele, nu pot sta in medical sau concediu crestere, dar as vrea sa nu mai fac naveta in zona rurala unde este scoala publica, dar sa continui sa aduc cat mai multe venituri in familie.
Va multumesc anticipat!
Cu respect,
Anca Neaga
Acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului nu este conditionata de durata timpului de munca - norma intreaga sau timp partial -, singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit in ultimul an anterior datei nasterii copilului timp de 12 luni, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.
Asadar, beneficiati de indemnizatia pentru CCC chiar daca aveti 2 ore/zi sau 4 ore/zi ori 8 ore/zi daca indepliniti conditia prevazuta de lege pentru acordarea indemnizatiei.
Pe durata CCC puteti avea veniturii supuse impozitului pe venit in valoare de maxim 3000 lei pe an calendaristic, conform art.16 alin.3 lit.c din OUG nr.111/2010.