Mi-a fost suspendat permisul si voi primi PV prin posta pentru neacordare de prioritate pieton pe trecerea de pietoni.
Masina politiei rutiere se deplasa in spatele meu. Am fost surprins de decizia politistului stiind ca nu am facut nimic si pe tot parcursul meu nici un pieton nu s-a angajat in trecerea strazii pe sensul meu de mers.
In fine, cert este ca politistul m-a semnalizat sonor la 200-300 de metri de locul in care spune ca as fi facut infractiunea, si mi-a comunicat ulterior locul producerii infractiunii, fiind neclar in afirmatii, asta in conditiile in care rula in spatele meu. In masina nu era un echipaj de 2 persoane ci doar un singur politist iar eu eram cu sotia mea. Am fost foarte contrariat si nu am semnat procesul verbal, mentiunile mele fiind scrise de de organul de politie fara sa-mi arate ce a scris si fara sa-mi dea sa semnez mentiunile. Oprindu-ma dupa 300 m nu a abordat martorul, caruie dupa cum spune dumnealui nu i-am acordat prioritate. In dovada mi-a gresit si numarul auto cu care circulam.
Doresc sa fac contestatie. Credeti ca am vreo sansa. Trebuie sa platesc amenda cand primesc procesul verbal, si in ce cuantum.
Procesul -verbal se poate contesta in termen de 15 zile de la data la care v-a fost comunicat , plangerea contraventionala se va depune la Judecatoria in a carei circumscriptie a avut loc fapta (ca obligatie agentul trebuie sa inscrie in pc-vb numele judecatoriei la care se poate contesta pc-vb).
In ceea ce priveste sansele dvs, acestea se pot evalua in functie de continutul pc-vb si de celelalte probe ce vor fi administrate in cadrul litigiului (de ex. martori).
Este indicat sa platiti amenda in cuantumul trecut in pc-vb. De obicei este trecuta in pc-vb posibilitatea de a plati jumatate din valoarea ei in 48h.
In cazul in care veti contesta cu succes pc-vb puteti solicita ca instanta sa dispuna si returnarea amenzi platite pe langa celelalte cheltuieli de judecata (de ex. taxa de timbru, onorariu de avocat etc).