Buna ziua,
Am inteles ca pentru infiintarea unei asociatii de tip club sportiv este obligatoriu sa existe 3 membri fondatori. As dori sa stiu daca este legal ca dintre cei 3, unul sa fie persoana fizica iar altul sa fie o persoana juridica (SRL) al carei unic asociat sa fie aceeasi persoana fizica ? Multumesc
Potrivit legii care reglementeaza infiintarea asociatiilor si fundatiilor, e posibil sa se infiinteze o asociatia avand ca membri fondatori atat persoane fizice cat si juridice. Astfel, Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Printre elementele obligatorii care trebuie sa se regaseasca in actul constitutiv, sub sanctiunea nulitatii absolute sunt si datele de identificare a membrilor asociaţi: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora.
Da, exista aceasta posibilitate ... prin urmare, atat dvs ca persoana fizica , cat si firma respectiva puteti deveni membrii fondatori ai unui club sportiv.