avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 728 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Răspunsuri în comunitate Chitanta timbru de mediu pierduta
Discuție deschisă în Răspunsuri în comunitate

Chitanta timbru de mediu pierduta

Buna ziua.

Am adunat toate hartiile pentru inmatricularea definitiva, dar cand am ajuns la ghiseu m-am trezit ca imi lipsete chitanta originala de la timbru de mediu.

Problema este ca nu o gasesc nicaeri. Am fost la primarie, poate a cazut acolo, la biroul de acte auto, peste tot. La ANAF mi-au spus ca nu au cum sa-mi dea alta.

Ce as putea face in acest caz? Eu am acum o copie la acea chitanta. O adeverinta de la ANAF sau ar primi oare la inmatriculari o copie legalizata? Chiar nu stiu ce sa mai fac. Nici nu vreau sa mai platesc inca o data o suma enorma de bani
Cel mai recent răspuns: Niunin Tiberiu , Consilier juridic 15:55, 6 Septembrie 2017
Copia legalizată se realizează doar în prezenţa actului original. Notarul legalizează copia după original. Lipsind originalul, nu se poate elibera o copie legalizată.
În situaţia descrisă de Dvs., cereţi în scris o copie după chitanţa eliberată, apoi mergeţi la notar şi daţi o declaraţie că aţi pierdut chitanţa în original (seria, nr., eliberată de...), iar Serviciul Înmatriculări trebuie să ţină seama că aţi prezentat dovada achitării taxei de mediu. Ar fi bine dacă pe copia care v-o eliberează ANAF-ul, să aplice o ştampilă "Conform cu originalul".

Succes!
Iar de la ANAF puteţi cere certificatul prin care se atestă nerestituirea taxei de mediu (auto, primă înmatriculare), act care dovedeşte că nu sunteţi obligată să mai achitaţi încă o dată taxa pentru autovehiculul în cauză. Acest certificat vi se eliberează pe loc, iar la Înmatriculări este valabil acest document.
Multumesc pentru raspuns. As mai avea o intrebare.

Dupa ce fac aceste acte, voi ajunge din nou in fata functionarului care are batuta in cap chitanta. Am sunat intre timp la inmatriculari sa intreb ce act pot sa aduc in schimb si mi-au spus ca doar cu chitanta originala, ca ei nu lucreaza cu adeverinte sau altele.

Intrebare este: cum procedez cand ajung in fata functionarului care nu o sa vrea decat chitanta? Este o lege pe care sa o mentionez sau cer o audienta cu cineva cu functie mai mare?
După cum v-am recomandat, să aveţi pregătită o copie a chitanţei având aplicată ştampila "Conform cu originalul" prin amabilitatea funcţionarilor de la ANAF şi declaraţia notarială că s-a pierdut originalul.
Însă dvs. tb să facţi dovada că pentru respectivul autovehicul s-a plătit taxa de mediu (şi că nu a fost recuperată). Asta prevede legislaţia în domeniul înmatriculării - dovada plăţii taxei de mediu, care se face fie prin existenţa chitanţei, fie prin certificatul de nerestituire a taxei auto eliberat de ANAF.
Dacă întâmpinaţi ostilitate din partea funcţionarului de la ghişeu, solicitaţi o audienţă la şeful serviciului şi dacă nu vi se soluţionează înmatricularea, solicitaţi să vi se răspundă în scris motivul nesoluţionării. După caz, împotriva răspunsului veţi formula o acţiune în instanţă.
E de dorit să nu se ajungă până acolo pentru că înmatricularea trebuie efectuată în termenul de 30 zile de la dobândirea autovehiculului, în caz contrar actul dobândirii devine nul de drept.
Ultima modificare: Sâmbătă, 22 August 2015
Niunin Tiberiu, Consilier juridic
Multumesc din nou pentru indrumari. Mi-au primit dosarul.

ANAF-ul nu a putut sa-mi dea nici copie la chitanta (nu stiu daca este intradevar asa sau nu se pricep ei tare bine), dar mi-au dat o adeverinta care spune ca au in evidente chitanta cu numarul si seria si ca a fost achitata suma, reprezentand s.a.m.d. Deasemenea, mi-au dat si o a deverinta ca banii nu au fost restituiti.

O copie la chitanta aveam eu deja. Dupa ce am luat aceste adeverinte am fost la notar si am facut declaratie pe proprie raspundere ca am pierdut chitanta originala. Acolo mi-au spus ca nu ar trebui sa fac si asta, ca ar trebui sa fie suficient ce aveam, dar am facut ca sa fiu sigur.

La ghiseu, doamna cum a auzit cuvintele "chitanta" si "pierdut", imediat a dat din cap ca nu, ca nu se poate, dar i-am explicat mai departe ce hartii am luat. L-a intrebat pe cineva cu o functie mai mare (un comisar), care a spus simplu, fara sa stea prea mult pe ganduri ca e bun si asa.

Daca mai pateste cineva asa ceva, sper sa gaseasca forumul si discutia aceasta, poate o sa-i ajute. Cu ocazia asta am invatat si eu sa pazesc bine chitantele si alte hartii...

Alte discuții în legătură

Inmatriculari auto ContSters320906 ContSters320906 Buna ziua, va rog sa imi spuneti ce doc. imi treb. la inmatriculari auto in urm situatie: - am un autoturism pe numele fiicei mele si vreau sa trec pe talon ... (vezi toată discuția)
Adeverinta anaf (taxa platita si ne recuperata) jubleanualexandru jubleanualexandru Buna ziua, Sunt posesorul unui autoturism VW si doresc sa il vand. Prima inmatriculare a masinii a fost facuta in 19.05.2007 de catre ABN Amro, care s-a ... (vezi toată discuția)
recuperare taxa de poluare la auto vandut !? adonis33 adonis33 Se mai poate recupera taxa de poluare la un autoturism pe care l-am vandut ? Am toate documentele masini in copie xerox .Singurul document care imi lipseste ... (vezi toată discuția)