Am o firma si pana acum am prestat servicii de web design altor firma. Am o ocazie de a colabora cu 2 persoane care nu au firma. As dori sa stiu, este in regula sa scot factura + chitanta(plata va fii numerar) pe numele lor, alaturi de cnp?
Alta chestie, daca persoana este din Londra, conteaza la ceva sau e in regula?
Si daca tot e vorba de UE, mai indraznesc sa intreb ce trebuie facut daca lucrez cu firme din UE?
Punctul 1
In primul rand pentru ca sa ceri date clientului sa ai grija sa fi inregistrata pe dataprotection.ro
CNP-ul nu este necesar neaparat.
Daca clientul este pers fizica nu ii poti da chitanta, trebuie sa ai casa de marcat fiscala si sa emiti bon fiscal.
daca trimiti produsele prin curier si primesti banii ramburs nu emiti tu chitanta ci curierul. apoi firma de curierat iti trimite tie banii in cont.
ca sa scapi de bataia de cap cu casa de marcat poti incuraja clientii sa iti platesca in cont prin transfer bancar sau cu cardul pe site.
Daca totusi incasezi cash si emiti chitanta/bonul intr-o alta zi ulterioara celei in care ai emis factura nu este problema.
Gandeste-te cate facturi primesti tu (de ex: facturi utilitati) si le platesti la n zile dupa…
Punctul 2
Serviciul prestat catre o persoana fizica, trebuie facturat cu TVA 24% deoarece este aplicabila regula generala de taxare de la art. 133 alin. 3 din Codul fiscal si punctul 15 din normele de aplicare.
Aceasta regula generala prevede ca locul de prestare a serviciilor catre o persoana neimpozabila este locul unde prestatorul isi are stabilit sediul activitatii sale economice. Prin norme se stabileste ca locul serviciilor prestate catre persoane neimpozabile se determina in baza prevederilor art. 133 alin. (3) din Codul fiscal daca nu se aplica exceptiile prevazute la art. 133 alin. (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, iar operatiunea prezentata de dvs. nu se incadreaza la exceptii.
Prevederile legale de la art. 133 alin. (3) din Codul fiscal sunt armonizate cu prevederile cuprinse in Directiva CEE nr. 112/2006 modificata prin Directiva CEE nr. 8 din 12 februarie 2008 de modificare a Directivei 2006/112/CE in ceea ce priveste locul de prestare a serviciilor.
Prin paragraful (5) din Directiva CEE nr. 8/2008 se prevede ca "in cazul prestarilor de servicii catre persoane neimpozabile, norma generala ar trebui sa ramana cea conform careia locul de prestare a serviciilor este locul unde furnizorul si-a stabilit sediul activitatii sale economice."
In concluzie, avand in vedere faptul ca locul activitatii economice al dvs. este in Romania, locul serviciului prestat este in Romania, motiv pentru care se aplica cota de 24% TVA la facturarea serviciului.