avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 731 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Poate fi o copie xerox considerata fals material in ...
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Poate fi o copie xerox considerata fals material in inscrisuri oficiale ?

Salutare tuturor !

Citind cartile lui Mihail Udroiu, ajung la infractiunea de fals in inscrisuri oficiale.

El ne spune asa " - este infractiunea care consta in falsificarea unui inscris oficial (inclusiv a copiilor legalizate), prin contrafacerea (imitarea) scrierii sau a subscrierii ori prin alterare in orice mod (stergeri, adaugiri etc), daca inscrisul oficial falsificat este de natura sa produca consecinte juridice [art 320 alin 1 ]"

Tot el isi reia ideea si spune : " fapta este tipica si in cazul in care se falsifica o copie legalizata "

In partea generala a codului avem definitia unui inscris oficial : " Inscris care emana de la o persoana juridica dintre cele la care se refera art 176 (autoritati publice , institutii publice etc) ori art 175 (2) ( persoane considerate functionari publici) "

Acuma, intrebarea mea este urmatoarea : Sa presupunem ca avem un inscris autentic si ii facem o copie xerox pe care o modificam (adaugam, scoatem etc); se poate considera fals in inscrisuri oficiale ?

Ceea ce ma deruteaza pe mine sunt cuvintele : inclusiv copie legalizata. Altfel spus, daca nu avem o copie legalizata fapta nu mai este tipica ? ( luam ambele ipoteze : atat cea in care este apta sa produca consecinte juridice cat si cea in care nu este apta sa produca consecinte juridice)


Am gasit o speta ( nu ca ne-ar interesa prea mult speta in sine, dar ne intereseaza ce spune procurorul si instanta)

: " Recurentului i-a fost emis- în baza Legii 18/1991- un titlu de proprietate în care acesta a fost trecut ca singur moştenitor care a şi făcut cerere de reconstituire a dreptului de Proprietate. Ulterior, ca urmare a unor neînţelegeri sora recurentului a demarat un proces civil în care s-a folosit de un titlu de proprietate falsificat, în sensul că (...) alături de recurent era trecută şi sora acestuia ca şi comoştenitor"

Sar peste anumite lucruri care nu au relevanta; dar inscrisul acela de care s-a folosit sora este defapt o copie xerox a unui inscris oficial.

Procurorul -> " procurorul reţine că actul respectiv nu poate fi considerat un fals datorită faptului că modificarea s-a făcut pe o copie xerox "

Instanta -> " În speţă s-a reţinut în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals, deoarece, pe de o parte, menţiunea numelui celui de al doilea moştenitor s-a făcut pe o copie xerox a actului, iar pe de altă parte, ea nu a avut ca urmare crearea unui înscris oficial neadevărat sau modificarea prin alterare a conţinutului unui înscris oficial adevărat "

Va rog, veniti cu argumente; in mintea mea este un haos acum :happy:
Cel mai recent răspuns: LMK , utilizator 20:56, 27 Ianuarie 2016
Mai citiți odată ce înseamnă copie legalizată, dacă nu se aprinde beculețul insistați cu lectura.

O copie xerox nu este înscris legalizat. Implicit, nu este de natură a produce consecințe juridice deoarece nu are forța probantă necesară. Fapta nu este una penală. Este ca atunci când vrei să împuști pe cineva cu degetul arătător.
Foarte interesanta problema, mai ales ca, are si consecinte practice.Opinia mea pe care o voi argumenta juridic, este ca prof.Udroiu are dreptate,iar instanta a dat o solutie juridica gresita fara studieze doctrina si jurisprudenta in materie.Am gasit doctrina si jurisprudenta ptr.reglementarea din Codul Pena(1968) dar, reglementarea din Noul Cod Penal nu difera.
Asadar,"In raport cu legea penala, constituie inscris oficial atat inscrisul original cat si copiile legalizate sau certificate pentru conformitate cu originalul.De aceea,pentru existenta infractiunii,nu intereseaza daca s-a falsificat inscrisul in forma originala sau copia legalizata a acestuia"(D.1337/1970 a T.S.,s.p., RRD 12/1970,P.178.)."In cazul falsificarii unei copii,fapta constituie infractiune chiar daca nu exista inscrisul original,din moment ce respectiva copie,daca ar fi fost adevarata ar fi produs consecinte juridice."(D.411/1971 a T.S.., s.p.,RRD 8/1971.,p.162.), unde D=decizie,T.S.=Tribunalul Suprem,s.p.=sectia penala,RRD=Revista Romana De Drept.Textele citate au fost preluate din: Octavian Loghin-Tudorel Toader-Drept Penal Roman -Partea Speciala-editia a IV a-revazuta si adaugita-Casa de Editura si Presa SANSA -2001,p.534.Se pare ca,magistratii dinainte de 1989 erau mult mai exigenti.
Oare când ei spun " copii " nu se referă la copie legalizată și nu la copie xerox? De ce sunt exigenți?
Ce consecințe juridice poate produce o copie xerox?!
Ultima modificare: Miercuri, 26 August 2015
IMicro Bucuresti, Consilier juridic
Nu, se refera la copii in general,la a doua Decizie citata, este folosita sintagma"copii" fara a deosebi -copie legalizata,copie certificata,erau mai exigentipentru ca, nu erau superficiali.(sic)
Ilie1111 a scris:

Mai citiți odată ce înseamnă copie legalizată, dacă nu se aprinde beculețul insistați cu lectura.

O copie xerox nu este înscris legalizat. Implicit, nu este de natură a produce consecințe juridice deoarece nu are forța probantă necesară. Fapta nu este una penală. Este ca atunci când vrei să împuști pe cineva cu degetul arătător.


Eu cred ca in intrebarea mea am facut foarte clar distinctia dintre o simpla copie (xerox) si una legalizata

Alte discuții în legătură

Art.290 ContSters126274 ContSters126274 Va rog sa-mi spuneti care sunt elementele constitutive ale infractiunii din art.290cpp. In cazul in care documentul modificat nu s-a folosit, mai este o ... (vezi toată discuția)
Inselaciune, fals, uz de fals? anana anana Buna ziua, va supun atentiei urmatoarea speta: Un mandatar cumpara pentru mandantul sau niste imobile si ii spune acestuia ca taxele aferente vanzarii sunt ... (vezi toată discuția)
Procedura acte suflete.unite suflete.unite Actele notariale simple cum ar fi legalizarea de copii pot fi tratate de societatile comerciale ca marfuri si sa fie revandute potentialilor clienti? Mai ... (vezi toată discuția)