Discurs de candidat la presedintie. Tu ce ai spune?

Eu doar am trasat cateva ...directii... nu-mi dau seama cata credibilitate as fi avut cu un asemenea discurs .Cred ca nu ar fi fost unul gandit dinainte , ci unul spontan , natural .(ma caracterizeaza ) , iar imaginatia ma ajuta , zic eu .:)

Oricum , ideea unui portret "de calitate " al unui presedinte ar implica atat omul , cat si omul politic.Nu as separa cele doua notiuni, ci le-as lasa , oarecum , sa se intrepatrunda.

Intr-adevar, cu mult mai eficient ar putea fi un discurs ..spontan. Deci sa il rostesti , in fata natiunii ( sa zicem, nu la tv), in functie de cum simti pulsul multimii, reactiile lor, interesul lor.De fapt asta e marea arta cred, a unui politician ,sa ii simta pe oameni, fiindca, ei sunt cei care il aleg si in slujba carora promite sa fie. Si chiar cred ca exista oameni care sa posede asemena calitati. Ideea este ca , intr-adevar, credibilitatea este un factor caruia ii va trebui tip indelungat sa fie reabilitat. Eu am afirmat mai inainte , desi intr-o nota ceva mai umoristica, faptul ca , o femeie presedinte ar putea sa fie ceva cu mult mai bun. Insa mi-as dori sa experimentam si asta.

Postez aici un articol scris de Andrei Plesu, aparut in Dilema Veche de acum doua saptamani (cred)!
Cred ca interesant in legatura cu tema de aici...
Si sper ca n-am incalcat vreo legislatie prin asta...


Andrei PLEªU | nici aşa, nici altminteri
Cum votăm

Acum cinci ani, la început de campanie electorală, am scris articolul de mai jos. N-am nimic de adăugat...

Campania electorală face parte în asemenea măsură din metabolismul democraţiei, încît nimeni, la noi şi aiurea, nu mai stă să reflecteze în chip genuin asupra procedurilor ei. Ca toate lucrurile devenite obişnuinţă, alegerile nu se mai percep în spectaculoasa lor stranietate. Dar să ne gîndim puţin. Din patru în patru ani, sîntem invitaţi să ne alegem liber conducătorii. Nu conducători de paradă, nu simple portrete de aparat, ci administratori eficienţi care să rezolve nerezolvabilul, să ţină în funcţiune mecanismele vitale ale ţării. Care ar trebui să fie criteriile noastre? Cum alegem un bun instalator, un profesor bun sau un bun medic? De regulă, întrebăm în dreapta şi în stînga, ne interesăm de isprăvile lor profesionale, de renume, de calitatea lor meşteşugărească. Nu ţinem cont nici de înfăţişare, nici de oratorie, nici de interese exterioare propriului nostru interes. Există, evident, meseriaşi care îşi fac reclamă cu mai multă sau mai puţină abilitate, dar nici unul nu se poate întreţine pe termen lung, dacă nu-şi confirmă, de fiecare dată, dexterităţile. Ceea ce decide e, în ultimă instanţă, competenţa, clientela satisfăcută, succesul de piaţă.

Dar cum procedăm cînd e vorba să alegem elita administraţiei naţionale? Nu procedăm în nici un fel. Nu întreprindem investigaţii responsabile, nu comparăm grade de pricepere, nu cerem scrisori de recomandare. Ne uităm, pur şi simplu, la televizor, citim ziarele şi căscăm gura pe stradă dinaintea afişelor electorale. Candidaţii, la rîndul lor, se străduiesc să ne devină simpatici. Ei etalează, carnavalesc, o veselie inexplicabilă, cu muzici mobilizatoare, sloganuri victorioase, aplauze, baloane, jocuri de artificii şi bancuri despre adversar. Un soi de chermeză nevrotică se desfăşoară tot mai abitir dinaintea privirilor noastre manipulate. Se fac promisiuni impudice, se rîde viril, se gesticulează cu antren, se face risipă de bună-dispoziţie şi de „simplitate“ populară. Toţi surîd viitorului imediat cu o încredere pionierească, toţi par să se distreze copios, ca şi cînd ar fi invitaţi la o nuntă. Atmosfera generală e sprinţară, cînd nu alunecă spre patos misionar şi îngrijorare apocaliptică. Scena geme de soluţii, de atitudini exemplare, de cuvinte mari.

Lucrurile nu reuşesc, totuşi, să treacă pragul unei mondenităţi de mîna a doua, cu miză mică. Ai zice că în joc e o medalie de oină. Naţiunea e invitată la o întrecere tovărăşească, într-o ambianţă care aminteşte cînd joia tineretului, cînd cheful cu lăutari. Oferta combatanţilor n-are nici o legătură cu nevoile clientului. E ca şi cum cauţi un tîmplar şi ţi se aduce o balerină. Vrei o bucătăreasă şi ţi se recomandă un acordeonist. Nu se înţelege de ce vînătorii de funcţii publice vor să cucerească în stilul vedetelor de cabaret şi nici de ce electoratul îşi formulează preferinţele în acelaşi registru. Votul merge către candidatul mai bine tuns, mai bun de gură, mai băşcălios, mai iubitor de fotbal, mai sigur de sine. Contează şi cum îi arată nevasta, cum îi cad hainele, cum stă cu dinţii, cum le-o zice duşmanilor, cum îşi face cruce la liturghiile televizate şi cum dansează prin provincie hora unirii. Problema e că ceea ce se caută nu e nici un show-master, nici un prezentator de modă, nici un partener de petrecere, un june prim, sau un comic vestit al ecranului. Se caută un om serios, cu talent managerial, cu ingeniozitate financiară, cu îndemînări precise: cineva care să ştie cum e cu asfaltarea străzilor, cu impozitele, cu balanţa comercială, cu legislaţia muncii şi cu drepturile omului. Un „tehnician“ riguros, un salahor tenace, care preferă să fie antipatic decît să mintă profitabil. Dar dacă asta se caută, ce e cu acest zgomotos spectacol de divertisment? Ce e cu zbînţuiala asta de iarmaroc? Cu ce ne putem alege, de vreme ce avem de a face cu o galerie de petrecăreţi veleitari şi lacomi? Cu vreun ginerică de cartier şi cu jubilaţia, de mult jinduită, a vieţii în democraţie...

Dau si linkul... poate cineva e interesat si de comentariile la articol...
"[ link extern ] "

Sper sa functioneze!

Foarte bine le zice dl. Andrei Plesu. Firesc , cu abilitatile sale a reusit sa nuanteze perfect o campanie vazuta prin prisma roamnului, simtita de roman.Dar oare, om fi avand totusi vreo vina ca suntem atat de avizi de spectacol, de nepriceputi....vedeti, intr-un fel ne intelegem unii pe ceilalati si tindem sa ne acoperim, sa ne acordam circumstante atenuante, fiindca, pana la urma, ne aflam cu totii in aceeasi barca. Doar ca, este mai greu sa ne gasim acel vaslas care sa ne ghideze prin apele tulburi ale acestor vremuri.
Votul merge către candidatul mai bine tuns, mai bun de gură, mai băşcălios, mai iubitor de fotbal, mai sigur de sine. Contează şi cum îi arată nevasta, cum îi cad hainele, cum stă cu dinţii, cum le-o zice duşmanilor, cum îşi face cruce la liturghiile televizate şi cum dansează prin provincie hora unirii.

Pasajul asta ne arata intocmai ca nu suntem capabili sa vedem decat partea superficiala a lucrurilor, ne scapa esenta, si totul, nu ne conduce decat inspre inca multi ani in care vom avea show, credem ca la acest show intrarea este free, insa ne inselam...totul este la suprapret chiar.