Situatia este urmatoarea: sunt actionara la o societate comerciala si urmeaza sa intru in concediu medical dupa ce nasc si apoi in indemnizatie de crestere a copilului. Intentionez sa iau dividente in 2016 aferente anului 2015. Din cate am inteles pe durata indemnizatiei nu am voie sa am venituri. Intrebarile mele sunt: incasarea dividendelor se considera venit care afecteaza acordarea indemnizatiei sau nu? Pot sa ma trezesc ca trebuie sa returnez indemnizatia pentru ca am avut venituri din dividende? Pot sa solicit un punct de vedere legal la Agentia pentru Prestatii Sociale sau nu este nevoie?
1. Puteti incasa dividende pe perioada cat beneficiati de indemnizatie pentru concediu crestere copil (CCC) deoarece acestea nu sunt asimilate veniturilor din salarii ci venituri din investitii.
2. Din Ordinul MMFPS 1474/2011:
Situatie:
Dividendele obţinute de un asociat unic la o societate pot fi luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului?
Solutie:
Dividendele obţinute de asociatul unic la o societate nu se iau în considerare la stabilirea veniturilor care se iau în calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, conform prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 3 din OUG nr. 111/2010. Potrivit art. 65 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dividendele sunt venituri din investiţii, acestea se pot reinvesti, odată cu restul sumei obţinute ca profit care se utilizează de obicei tot pentru investiţii.