Vreau sa imi dau in judecata FAMILIA

Stimata d-soara! Viata este prea scurta si prea frumoasa ca sa va traiti prezentul in trecut.
Sfatul meu sincer este sa uitati de ei si sa incercati sa va faceti si traiti viata pe cont propriu fiindca ei nu sunt familia dvs ! Sunt niste persoane care v-au abandonat!
Orice razbunare sau gand asemanator nu va face decat sa va ganditi mereu la ei! Si oricum nu va putea reda anii copilariei pierduti!
Nu cred ca aveti sanse din punct de vedere juridic deoarece in instanta , in eventualitatea unui proces , parintii dvs si rudele vor motiva internarea datorita problemelor psihice!
Va doresc mult noroc in viata!
=D>

Draga Roxana, povestea ta este una delicata si chiar emotionanta. Dar as vrea sa te sfatuiesc ca acum, cand esti majora si ai devenit o persoana independenta , sa iti cauti un drum, unul drept si cinstit, fiindca ,daca ai ajuns pana aici , de una singura, de acum incolo , exceptand greutatile care sunt inerente oricum , in viata noastra ,a tuturor, tu ai puterea de a decide ce anume vei face cu viata ta. Presupun ca iti vei continua studiile, iar daca nu intentionezi, te-as sfatui sa incerci macar, te mai sfatuiesc sa fii optimista, sa privesti viata ta ca pe un dar de nepretuit si mai ales, sa consideri ca toti aceia care nu te-au vrut, de fapt, nu te-au meritat. Eu sunt convinsa ca tu esti o fata buna , isteata si ca ca ai intelepciunea necesara sa intelegi ca ei sunt cei care au pierdut. Eu te inteleg prea bine si imi imaginez prin ce ai trecut tu,dar vreau sa iti spun ceva, sa te bucuri ca totusi, parintii tai, chiar divortati, sunt in viata, ei exista ,aici, pe pamant, si poate, intr-o zi, unul dintre ei va face primul pas inspre tine.Sau poate ,acest pas, il vei face chiar tu.Fiindca, sa stii, din punct de vedere legal, nu ai cum sa ii actionezi in judecata, fiindca, probabil, ai fost dusa la un camin tocmai pentru ca niciunul dintre cei din familia ta ,fie nu erau demni sa aiba grija de tine, fie nu aveau mijloacele financiare necesare, fie..pur si simplu aveau alte probleme. Atata vreme cat aceste lucruri au putut fi constaate de cei in drept, nimeni nu ii putea obliga sa te pastreze, nimeni nu ii putea sanctiona, iar cei in drept ti-au oferit ceea ce le-a stat la indemana, si anume aceasta forma de ocrotire sociala de care au parte atat de multi copii.Stiu cum a fost pentru tine acolo, insa, trebuie sa intelegi ca nu au existat alte cai. As vrea sa iti spun inca un lucru, nepotica meaa ramas orfana .are doar 11 ani, iar dupa decesul si al mamei ei , a ajuns in centru de plasament. ulterior, am facut demersurile necesare pentru pentru a o lua la mine acasa, si intr-un final, am reusit.Si ea a trait multe traume acolo, si inca nu poate uita ,insa ,reusise acolo sa isi faca si cateva prietene , cu care tine legatura si acum, eu neinterzicandu-i asta, fiindca ,acolo este o parte dint trecutul ei. De aceea am subliniat faptul ca tu, totusi, ai acesti parinti in viata, si daca nu ei, poti chiar tu sa ii cauti, sa ii ierti si sa mergeti mai departe. daca tu iti vei alege ,asa cum ti-am spus, un drum drept si vei deveni cineva, prin propriile forte, le vei dovedi tuturor cat au gresit. Repet, mijloace legale pentru a-ti da familia in judecata nu exista. din pacate./ Insa , poti face atat de multe lucruri in viata ta, ai o varsta frumoasa, iar timpul ,le va vindeca pe toate. iti doresc sa ai multa bafta in viata, putere si intelepciune.:)

Va multumesc pentru raspunsuri. Trebuie sa recunosc ca nu am scris aici toata povestea .Sunt foarte multe de spus si daca ati stii macar jumate din ele ati intelege si poate chiar mi-ati da dreptate.Mama mea a fugit in Grecia dupa ce a divortat de tatal meu pentru a se face "dansatoare".Tata care mai avea un copil dintr-o alta casatorie a vrut sa ma ia la el sa ma creasca el.Insa Bunica a facut in asa fel incat acest lucuru sa nu se intample si deatunci pentru el am fost ca si uitata.La varsta de 14 ani pe cand eram in camin eu personal l-am cautat ca sa il vad.Vroiam sa imi cunosc tatal.L-am gasit si singurul lucuru pe care mi l-a spus a fost ca"si el are probleme".Am trecut peste, exact cum spuneti voi..am mers mai departe....In camin toti copii chiar nu aveau parinti sau aveau, insa nu existau conditii sa ii tina in familie....EU AM AVUT FAMILE INSTARITA SI AM....matusa are 2 copii stabiliti in AMERICA unul este medic si celalalt este inginer.Ea sta singura intr-o casa cu 5 camere impreuna cu sotul ei...Bunicul este unul din celebri fratii Mustata....(deci teroretic cantaretul KEO este varul meu).In concluzie Fraza cu ..nu avea cine sa ma creasca nu tine....Mama este inca in Grecia....freaca ....mesele ....Cand am implinit 18 ani prietenul meu m-a ajutat sa ma duc in Grecia la ea sa o vad.Am vazut-o....de atunci am vorbit destul de des....INSA...la un moment dat am aflat ca ea lasase in tara o garsoniera pentru mine...care era inchiriata bineinteles de bunica mea pe perioada in care stateam in camin.La 1 an dupa ieisrea din camin m-am mutat in garsoniera...in garsoniera mea....Anul acesta mamaica mea a venit in tara si m-a dat afara din casa...a inchiriat garsoniera si bani de pe chirie ii ia bunica mea......va dati seama ce a insemnat acest lucuru pentru mine...
UNA PESTE ALTA SITUATIA E URMATOAREA....stiu ca pare per total aiurea si ca poate intrebarea e :bun si? asta e mergi mai departe.....Insa cum poti merge mai departe daca tu suferi in continuare din cauza lor...totul pentru ei nu se opreste aici....imi fac rau in continuare....am suferit foarte mult din cauza lor...ba ca nu am o familie adevarata,ba ca sunt singura,acum sufar si pentru ei imi fac rau in continuare...


Si ca un raspuns pentru cele scrise mai sus ... da imi continui scoala..desi am pierdut cativa ani din cauza lor ,ma consider un om istet si descurcaret...insa sunt foarte sensibila si traumatizata de trecutul meu si chiar si de prezent incat simt nevoia aprinsa de a le face si eu cumva rau..si de aceea am grezut ca pot face acest lucru.
Cat despre a se folosi ei de faptul ca eu am fost internata la OBREGIA ...chiar pe foaie de diagnostic scrie :
TRAUMA AFECTIVO DEPRESIVA........

In fine va multumesc sincer pentru raspunsuri si sper ca nu v-am plictisit.

Draga roxana, iti raspund din nou. Asa cum cum am mai spus, si cu atat mai mult cu cat este limpede ca multi dintre cei din familia ta te-ar putea sprijini cu usurinta, deoarece este clar ca isi permit, niciunul dintre ei nu este suficient de demn pentru ca tu sa suferi din cauza lor.Cat despre razbunare, vreau sa iti spun o maxima, care contine multa intelepciune:,, razbuna-te, si vei fi fericit o clipa.Iarta, si vei fi fericit o viata". Poti tine cont de aceasta vorba, ori de cate ori vei simti setea de razbunare. Canalizeaza-ti deci energiile pe lucruri constructive, ai o varsta atat de frumoasa, poti avea un viitor minunat, cu sau fara ei, am credinta ca vei fi printre aceia care vor reusi. Intr-o zi, este posibil ca ei, sa inceapa sa te caute, unul cate unul. Si asta pentru ca remuscarile ,regretele , le vor invada constiinta. Totul depinde de tine , de modul in care iti vei putea stapani emotiile si iti vei reprima acele amintiri neplacute, as vrea sa incerci sa le iei ca pe ceva care asa ti-a fost scris, fiindca fiecare dintre noi avem parte de un destin. Mutlti dintre noi am avut in copilarie probleme , chiar daca nu am crescut intr-un camin, si totusi...iata-ne ,am ajuns pana aici.deci, vreau sa consideri ca tot ceea ce ai trait este parte integranta din viata ta, bun sau mai putin bun, iti apartine, intr-o zi, privind in urma , in momentele in care vei fi calma , si vei constata ca ai reusit sa-ti dirijezi viata asa cum nici ei nu ar fi crezut, ca esti o invingatoare, vei putea fi mandra de tine. considera ca si noi, toti cei de aici, care ti-am aflat povestea, suntem alaturi de tine cu sufletul, si poti reveni, ori de cate ori te vei simti din nou dezorientata, vom cauta sa te sfatuim cat putem mai bine.

:blush2: Ce frumos Itri multumesc pentru cuvintele frumoase...asa este sincer..nu mai merita nici macar sa ma gandesc la vreunul din ei.Multumesc inca odata!