avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1182 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Acte notariale
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Acte notariale

Buna ziua,

Vreau sa instrainez un imobil cumparat prin Prima Casa in urma cu 4 ani. Ministerul de Finante si Banca si-au exprimat acordul cu privire la instrainarea inainte de 5ani, cu conditia sa ne cumparam un alt imobil mai mare sau mai scump.
problema e ca posibilul cumparator al acutalului nostru imobil nu e sigur daca va achizitiona apart prin credit ipotecar sau cu banii cash ( urmeaza sa vanda la randul lor un apartament).
Si ne intrebam cum putem proceda cu antecontractele. Ptr mine, care urmeaza sa cumpar prin A doua casa, e musai sa am doua antecontracte simultane. ( cel prin care instrainez si cel prin care cumpar).
Ptr el, care nu va cumpara prin Prima Casa nu e obligatoriu antecontractul.
Exista vreun alt act notarial care sa aiba aceeasi valoare ptr notar, respectiv Fond ca si antecontractul?
Pot semna cele doua contrate de vanzare-cumparare la date diferite ( contracte, nu antecontracte. Adica sa vand acum si sa cumpar peste 2 luni - ptr ca atunci va fi gata imobilul pe care il lusm noi).

In cazul in care facem totusi antecontract cu cumparatorul imobilului nostru, e posibil ca acesta sa fie facut cu o anumita persoana, iar vanzarea in sine sa se faca cu alta persoana ( la antecontract mama, la cumparare fiica)?


va multumesc
Cel mai recent răspuns: claudiah28 , utilizator 11:17, 6 Martie 2016
Singur act valabil este antecontractul, oricum Banca nu va fi de acord cu alt act,apreciez ca, contractele pot fi incheiate la date diferite,ar putea sa fie antecontractul incheiat cu o persoana si contractul incheiat cu o alta presoana, prin cesiune, oricum, toate aceste aspecte trebuie sa le conveniti in primul rand cuFondul, Banca si apoi cu un notar care sa va intocmeasca actele.
Multumesc ptr raspuns.
Cu siguranta, maine vom merge si la notar, dar aveam nevoie de cateva idei azi ca sa stim daca picam sau nu de acord asupra vanzarii.

Cat priveste Fondul,, cu privire la ce ar trebui sa-si exprime acordul?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ce fel de contract? flory84 flory84 Buna ziua,vreau sa cumpar o casa la tara,insa trebue sa-mi vand apartamentu,ceia, ce dureaza,am vorbit cu proprietaru si e de acord sa astepte o perioada,pana ... (vezi toată discuția)
Anulare promisiune vanzare-cumparare imobil mariana_aba mariana_aba Buna seara, urmeaza sa vand o locuinta prin credit si as vrea sa stiu care este procedura de anulare a promisiunii de vanzare in cazul in care cumparatorul ... (vezi toată discuția)
Vanzare-cumparare imobil ipotecat cls cls Buna ziua. In ce conditii este in regula incheierea unui antecontract de vanzare-cumparare a aunui imobil ipptecat la banca? Mentionez ca , cumparatorul ... (vezi toată discuția)