sile2011 a scris:
sa eliberat un titlu de proprietate care are ca mostenitor pe mama bunicului meu
cererea a fost depusa de fata verisoarei mamei bunicului meu in baza legii fondului funciar si sa eliberat acest titlu de proprietate.
de fapt a depus si bunicul meu dar sa "pierdut" cererea la primarie
Cred că sunteţi într-o uşoară confuzie de termeni. Foarte probabil, aţi vrut să spuneţi că mama bunicului dvs. a fost proprietarul iniţial al terenului, înainte ca acest teren să fie confiscat în perioada comunistă. Adică, în termeni juridici, străbunica dvs. a fost
"autorul", nicidecum moştenitorul.
Aşadar, pentru terenul aparţinând acestui "autor", respectiv străbunica dvs., înţeleg că a depus cerere de retrocedare "fata verisoarei mamei bunicului". A depus acea cerere în numele ei sau în numele mai multor moştenitori (abia aici intervine noţiunea de "moştenitor")? Cererea a fost semnată doar de dânsa sau şi de alţi moştenitori? Aici este cheia răspunsului la întrebarea dvs. Dacă cererea a fost depusă DOAR de dânsa şi DOAR în numele dânsei (adică nu apar şi alte persoane în cererea sa, iar cererea este semnată exclusiv de dânsa), atunci aveţi o mare problemă, deoarece terenul este al dânsei şi doar al dânsei (iar dacă doamna respectivă a murit, va fi împărţit doar între moştenitorii dânsei)!
Spuneţi că a făcut cerere şi bunicul dvs., dar s-a pierdut. Dacă a făcut o astfel de cerere şi aveţi DOVADA că a făcut cerere şi că a depus-o la primărie, atunci acţionaţi în judecată Comisia Locală de Fond Funciar şi solicitaţi instanţei nulitatea absolută a titlului de proprietate. Dar doar dacă aveţi acea dovadă, căci altfel riscaţi să pierdeţi destul de mulţi bani atât pe avocatul dvs., cât şi pe cheltuielile de judecată pe care vi le vor solicita actualii deţinători ai terenului.
Dar nu aţi spus ce scrie pe titlul de proprietate, al cui nume figurează acolo? Titlul de proprietate al unui teren obţinut prin retrocedare în baza Legii 18/1991 se eliberează ori pe numele autorului sub care este scris moştenitorul ("moştenitorul" în accepţiunea Legii 18 nu este moştenitorul după formula tipică - fiu, soţ, frate etc., ci este moştenitorul care a formulat cerere de retrocedare, evident, în ordinea vocaţiei succesorale. Dar dacă molştenitorii de gradul I sau I, de exemplu, nu au formulat cerere, atunci moştenitorul este, primul în ordinea gradelor de rudenie care a formulat acea cerere), sau pe titlul de proprietate se trece direct, ca titular, numele moştenitorului (adică a celui care a formulat cerere şi pe numele căruia s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate). Deci, vedeţi întâi exact ce nume figurează pe titlul de proprietate.