Speta este urmatoarea: un spatiu comercial ce apartine unei societati in reorganizare judiciara se vinde prin vanzare directa catre un cumparator identificat, la propunerea administratorului special si acceptul adunarii creditorilor.
Foarte important, dosarul de reorganizare intra sub incidenta legii 85/2006, NU cea pe 2014.
Problema este urmatoarea, conform art. 118, aliniatul 4, lichidatorul trebuia sa publice in ziar intentia de vanzare directa si regulamentul de supraofertare ( pasi de supraofertare, termene limita, IBAN pentru virarea cautiunii, pret caiet sarcini etc. ).
Mai mult, acest aliniat spune ca trebuia sa astepte minimum 30 de zile de la data ultimului anunt de vanzare directa.
In realitate nu s-a dat niciun anunt in ziar, nu s-a dat niciun termen sau nicio posibilitate de supraofertare, iar imobilul s-a vandut in 12 zile de la procesul verbal prin care creditorii isi exprimau acceptul vanzarii directe.
Se poate anula contractul de vanzare-cumparare incheiat de lichidator fara respectarea acestor proceduri?
Articolul 118, aliniat 4, scrie clar, SUB SANCTIUNEA NULITATII.
Foarte important, aceasta a fost prima si singura tentativa de vanzare a bunului, nu s-a facut niciun fel de publicitate, licitatie anterioara, absolut nimic, pur si simplu s-au gandit sa vanda direct.
Creanta totala a firmei era destul de mica, undeva la 70.000 euro, spatiul a fost vandut la 120.000 euro, in realitate se poate lua si 200.000 euro pe acel spatiu.
Lichidatorul s-a aparat spunand ca s-au indestulat creditorii si asta a fost decizia lor, luata in adunare, dar lichidatorul nu reprezinta interesele FIRMEI?!?! Putea obtine cel putin 60-70.000 euro mai mult pe valorificarea acestui bun.
Depinde in ce stadiu al procedurii sunteti si cand s-a intamplat chestiunea. La sedinta Adunarii creditorilor, nu a participat si debitorul? S-a facut opozitie la modul de organizare a vanzarii? Firma mai exista, a fost radiata, s-a inchis /nu s-a inchis procedura? S-a facut contestatie la judecator impotriva actelor lichidatorului, etc. Trebuiesc detalii.
Opinia in doctrina, cat si o parte din practica judiciara admite ca desi, legea prin art.118 (3) nu precizeaza in termeni clari ca se impunea notificarea atat a debitorului, cat si a celorlalti participanti la procedura, acest aspect reiese totusi din interpretarea textului. Ratiunea este in primul rand ca persoanele respective sa poata formula contestatie, in baza art. 21(2) - desigur asa cum am spus, termenele sunt stricte.
Cat priveste sanctiunea incheierii contractului, cu nerespectarea art.118 si a termenului prevazut de lege de 30 de zile, sanctiunea este nulitatea absoluta si deci s-ar fi impus actiune in constatarea nulitatii absolute. [la sumele despre care vorbiti, nu ati avut suport juridic?]