avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 476 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... indemnizatia de maternitate
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

indemnizatia de maternitate

Buna seara, as vrea, va rog, sa sa ajutati cu un raspuns. Eu sunt in Irlanda din ianuarie 2015 si tot de atunci lucrez cu acte in regula si platesc toate taxele. Urmeaza sa nasc in august si as vrea sa stiu daca ma intorc in Romania pot lua indemnizatia de crestere a copilului? Este vreo posibilitate sa pot beneficia de concediul de maternitate si indemnizatie?
Ultima modificare: Luni, 28 Martie 2016
Raluca92, utilizator
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 07:37, 29 Martie 2016
Daca data nasterii va fi in august perioada eligibila pentru CCC este septembrie 2015 -august 2016.

1. Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului , singura modalitate de a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit in ultimul an anterior datei nasterii copilului timp de 12 luni, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010, sau aflarea în una dintre perioadele asimilate prevăzute la art. 2 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 111/2010.

OUG nr.111/2010:
Art. 2

(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.

(1^1) Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR.

(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.

(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR.
....

2. Ordinul 1474/2011
situatie : O persoană care a realizat timp de douăsprezece luni anterioare datei naşterii copilului activităţi profesionale în alte state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) sau Elveţia poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului în România?

solutie : Pentru a stabili statul membru competent care trebuie să acorde drepturile acestor persoane la prestaţii familiale, prevederile legislaţiei naţionale privind acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, respectiv art. 2 alin. (6) din OUG nr. 111/2010, trebuie interpretate împreună cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, „persoana care desfăşoară o activitate salariată sau independentă într-un stat membru se supune legislaţiei din statul membru respectiv“. Aşadar, persoanele care desfăşoară/au desfăşurat activităţi profesionale în alte state membre UE sau în state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 au dreptul la prestaţiile familiale acordate de acele state membre, nefiind supuse legislaţiei române, ci legislaţiei statului în care desfăşoară/au desfăşurat activităţile profesionale. Aşadar, aceste persoane nu pot beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului în România.


situatie : O persoană care a realizat o perioadă din cele douăsprezece luni anterioare datei naşterii copilului activităţi profesionale în alte state membre UE, SEE sau Elveţia, iar în ultima perioadă dinaintea naşterii copilului a desfăşurat activităţi profesionale în România poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului în România?


solutie : Dacă persoana a realizat activităţi profesionale în România pe perioada dinaintea datei naşterii copilului, atunci potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004, se supune legislaţiei române în vigoare. Aceasta poate beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului în România, prin totalizarea perioadelor de activitate realizate în alte state membre UE, SEE sau Elveţia, aplicând prevederile art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 şi ale art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Conform acestor prevederi perioadele de activitate desfăşurate în alt stat membru se totalizează şi se adaugă celor realizate în România, în măsura în care acest lucru este necesar, în vederea deschiderii dreptului la indemnizaţia pentru creşterea copilului. Totalizarea perioadelor de activitate realizate în alte state membre este posibilă dacă persoanele care au realizat activităţi profesionale în alte state membre se supun legislaţiei din România la data naşterii copilului.
Ultima modificare: Marți, 29 Martie 2016
Cornel Vasile, Consilier juridic

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Indemnizatie crestere copil - venituri din stat ue Roxa0 Roxa0 Buna. O ruda de-a mea a lucrat legal intr-o tara din UE timp de aproape 4 ani.Si-a platit acolo toate contributiile.Acum este insarcinata, vrea sa vina in ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie pt. cresterea copilului , cu contract de munca in strainatate JudithD JudithD Buna ziua! Va rog sa ma lamuriti, daca persoanele cu contract de munca in Germania, pot benificia intr-un fel de indemnizatia pentru cresterea copilului in ... (vezi toată discuția)
Indemnizatia de cresterea copilului? mihalutza_2006 mihalutza_2006 As vrea sa stiu daca pot beneficia de indemnizatia de cresterea copilului daca eu lucrez in Italia, pentru ca fiind membri ai comunitatii europene stiu ca ... (vezi toată discuția)