avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 659 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Problemă cu paznicul de la un magazin
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Problemă cu paznicul de la un magazin

Vă adresez rugămintea să mă sfătuiţi cum şi la cine pot depune o sesizare împotriva paznicului de la un magazin de modă aflat în incinta unui mall. Situaţia este următoarea.
Am cumpărat trei perechi de blugi, după ce, în prealabil, am probat mai multe (probabil vreo 10, mergând în cabina de probă de vreo 4 ori în acest scop - pentru că nu am mers cu toţi pantalonii odată, ci cu câte 2-3). La doua dintre cele trei perechi pe care le-am cumpărat le-au căzut eticheta pe care scria mărimea (un cartonaş pe care scrie mărimea produsului, deci fără nicio relevanţă sau importanţă). Am achitat cele trei perechi şi am rugat la casa de marcat să mi le păstreze o oră, timp în care vroiam să fac alte cumpărături în mall-ul respectiv (aşa procedez de fiecare dată cand cumpăr de la acest magazin, şi cumpăr cel puţin o dată la două săptămâni), iar cele doua cartonaşe cu mărimea produsului le-am pus în geanta. La ieşire, însă, a ţiuit aparatul de securitate. Presupun că a văzut cineva pe cameră că am intrat de mai multe ori în cabina de probă şi i s-o fi părut suspect, deoarece atunci când am ieşit eram exact în situaţia în care mă găseam când am intrat în magazin, iar atunci nu ţiuise aparatul ; mai mult, nici după ce am plecat de acolo şi am intrat în alte magazine nu a sunat niciunul dintre aparatele de securitate, de unde trag concluzia că aparatul de la magazinul despre care relatez a sunat la o comandă manuală a cuiva de la paza magazinului căruia i-am părut suspectă. Aşadar, paznicul a venit, m-a căutat, a căutat în fiecare colţişor de poşetă (mi-a spus să scot ce am şi i-am dat voie să umble el), a chermat o fată de pe raion să meargă cu mine în cabină să vadă dacă nu am ceva - nu am avut, evident, nimic (de altfel, singurul raion la care mă oprisem era cel de blugi, în rest nici măcar nu mă oprisem să mă uit la alt produs, deci ar fi fost cam greu să înghesui o pereche de blugi într-o poşetă micuţă sau să-i "pitesc" sub bluză). Nu am nimic împotriva acestor proceduri, care sunt normale. Însă paznicul, văzând că nu găseşte nimic, a început să facă diverse aluzii la cele două etichete pe care le-a găsit în geantă pe care era scrisă mărimea pantalonilor. La acel moment, pentru că niciodată în viaţa mea nu am fost pusă într-o astfel de situaţie, i-am explicat doar că sunt etichetele de la pantalonii pe care i-am cumpărat şi că au căzut de pe produs şi le-am pus în geantă. A început cu tot felul de aluzii, "cum adică să le pun în geantă?", pe un ton extrem de insinuant, ca şi cum ar fi descoperit furtul secolului. Mi-a spus apoi că pot să plec, dar - ca să arate că m-a prins cu ceva - mi-a luat acele două etichete (etichete care, chiar dacă nu aveau nicio valoare, erau de la produse pe le plătisem!!!). Mi-am făcut cumpărăturile în mall, apoi am fost în magazinul cu pricina, mi-am luat de la vânzătoare pachetul pe care-l achitasem cu o oră înainte şi, pe drum, pe măsură ce trecea timpul, a început să-mi crerască tensiunea din ce în ce mai mult, dându-mi seama că ceea ce mi s-a întâmplat nu a fost deloc în ordine. Acele două etichete pe care - practic- acel paznic mi le-a FURAT, erau de la produsele pe care eu le ciumpărasem, deci aveam tot dreptul să le pun în geantă sau oriunde aş fi dorit, din moment ce aparţineau de produsele pe care le plătisem (în plus, soneria aparatului NU fusese declanşată de acele cartonaşe care - repet - nu aveau nicio relevanţă, scria pe ele doar Mărimea 42, nu aveau cod de bare şi nici vreun element de siguranţă). Repet, nu m-a deranjat controlul, ci atitudinea şi tonul acelui derbedeu care şi-a permis să facă tot felul de insinuări ca să îmi arate el mie ce mare şef este. Practic, dacă e să analizez situaţia, el, care şi-a permis să-mi ia acele etichete fără să mi le ceară, a comis un act de FURT (evident, fără valoare, dar cum altcumva se numeşte atunci când îţi însuşeşti ceva care aparţine altuia??).
Până am ajuns acasă enervarea mea pe situaţia respectivă a fost din ce în ce mai mare şi, când am ajuns acasă am telefonat la magazin , am cerut cu şefa de tură şi i-am relatat situaţia. Întâmplarea a făcut ca şefa de magazin să fie persoana care mi-a încasat banii pe produse. Mi-a spus că ea mi-a încasat banii şi că mă ţinuse minte pentru că sunt o clientă veche şi constantă a magazinului şi şi-a cerut ea scuze în numele mitocanului. Eu nu am nevoie de nicio scuză, ea nu are nicio vină, iar eu nu am reclamat procedura de control, ci doar comportamentul acelui individ, insinuările lui şi faptul că şi-a permis să-mi ia acele două etichete ca şi cum eu le-aş fi furat, doar ca să arate că el e mare şi tare. În general nu suport mitocanii şi mitocăniile şi nici nu cred că vreo firmă (mai ales una de renume precum cea în cauză) poate fi de acord cu un comportament de derbedeu. Au camere de luat vederi şi pot vedea exact ceea ce s-a întâmplat. Aşadar, eu doresc să depun plângere împotriva derbedeului, ca să fie sancţionat. El nu este angajat al magazinului, ci al firmei de pază care are contract cu magazinul. Aşadar, vă rog să mă ajutaţi cu un sfat, unde pot să depun plângere/sesizare împotriva individului.
Vă mulţumesc
Ultima modificare: Duminică, 10 Aprilie 2016
alex68, utilizator
Cel mai recent răspuns: alex68 , utilizator 17:21, 13 Aprilie 2016
Practic, ati fost victima unor imprejurari de fapt, nefavorabile si situatia a degenerat cumva si ati ajuns in situatia asta. Plangere/sesizare dpdv penal/contraventional nu prea aveti unde sa depuneti caci fapta nu va face obiectul vreunei sanctiuni, adica marlania in Romania este un atribut de natie si deci nu este sanctionabila, insa puteti depune o reclamatie administrativa, adica catre magazin sau catre firma de paza (sau catre ambele) pentru a se lua probabil o masura de atentionare a paznicului, dar nu vad sa se intample mai mult de atat.
Vă mulţumesc mult. Asta este, de fapt, ceea ce doresc, să fie sancţionat acel individ, nu doresc altceva. Încă odată, vă mulţumesc
Firma de paza nu cred ca îl va sancționa.

Sinceră să fiu, nici eu nu cred că se va întâmpla nimic, dar mi se pare total deplasat ceea ce mi s-a întâmplat şi toată "scena" ar putea fi urmărită de ei pe acele camere. Pe de altă parte, eu aş vrea să le solicit o explicaţie oficială în legătură cu cele două etichete pe care individul mi le-a luat cu tam-tam din geantă. dacă acelea erau - în opinia paznicului - o mare problemă, atunci am tot dreptul să o consider şi eu la fel, în condiţiile în care problema e, de fapt, la el. Ca în cancul acela cu bicicleta, că nu i s-a dat ci i s-a furat. Sigur că toată povestea este absolut ridicolă, dar situaţia este că nu eu am furat etichetele, ci ele îmi aparţineau (pentru că plătisem produsele respective) iar mitocanul mi le-a furat... Aşadar, eu doresc să-i pun în situaţia să-mi dea o explicaţie oficială, în scris, a circului pe care l-au făcut şi care - la o analiză la rece - denotă culpa lor, nicidecum a mea, care nu făcusem nimic. În plus - şi aici este o altă problemă - acel sistem de alarmă nu s-a declanşat automat ci l-a declanşat cineva de la ei, în baza unor bănuieli (pentru că ar fi chiar absurd ca dorinţa să fi fost exclusiv de şicanare). Iar acele bănuieli ar trebui să aibă la bază ceva... Totuşi, ei nu sunt stat în stat, nu cred că au dreptul să umilească pe cineva în aşa hal fără să aibă un motiv... Iar eu nu cred că faptul că m-am dus de 3-4 ori în cabina de probă, de fiecare dată cu alte perechi de blugi, până am ales cele 3 perechi pe care le-am cumpărat, poate fi un motiv de a fi bănuită de hoţie şi percheziţionată corporal... Oricum, după această întâmplare, evident că nu voi mai cumpăra din acel magazin. Nu vor suferi ei că nu mai au un client, dar eu eram o clientă destul de consistentă, în sensul că valoare cumpărăturilor lunare pe care le făceam de la acest magazin era de câteva sute bune de lei lunar. Evident, voi povesti tuturor persoanelor pe care le cunosc ceea ce mi s-a întâmplat ca să ştie ce le poate aştepta aici şi să se gândească de două ori înainte de a mai intra în acest magazin.
Pe viitor sa refuzați controlul dacă nu încheie proces verbal în care sa se consemneze și motivele percheziției și dacă s-a găsit un bun sustras.
Asa veți avea și ceva la mana.

Alte discuții în legătură

Intr-un supermarket mi-au fost retinute cumparaturile facute in alt magazin (pentru ca nu aveam bonul la mine) ContSters350169 ContSters350169 Buna ziua, Doresc sa va intreb ce as putea face in cazul in care mi-au retinut cumparaturile intr-un supermarket, cumparaturi pe care le facusem intr-un ... (vezi toată discuția)
Furt din magazin knz01 knz01 Buna ziua! am o problema referitoare la un prieten si m -ash bucura daca este cineva care imi poate da un sfat .. dar uun sfat cu care sa merg la siguranta nu ... (vezi toată discuția)
Buna ziua! În data de 18.01.2022 am furat din magazinulc&a o ... Iulianyul83 Iulianyul83 Buna ziua! În data de 18.01.2022 am furat din magazinulC&A o pereche de blugi.Intrasem in magazin cu gândul sa cumpăr pentru copil o pereche de blugi.In ... (vezi toată discuția)