Am o angajată care înainte sa intre în Concediu prenatal a stat în Concedii medicale repetate legate intre ele. În perioada când se afla în prenatal societatea și a suspendat activitatea. Ulterior după ce a născut, a intrat soțul ei în Concediu de creștere și îngrijire copil. Copilul s a născut în luna ianuarie.
La acest moment societatea are în continuare activitatea suspendată. O pot concedia respectiv sa pot opera concedierea în REVISAL? Cu ce articol?
Menționez ca în perioada când s a aflat în medical și prenatal am avizat-o sa se prezinte pentru a preda gestiunea, a participa la inventar și pentru a i se pune la dispoziție acte necesare pentru concediu îngrijire copil. Nu s-a prezentat.
1. Despre care luna ianuraie este vorba si care este durata CCC pentru care a optat?
2. Codul Muncii interzice concedierea pe durata CCC, exceptie facand situatiile prevazute de lege. In acest sens , avem :
art.60
(1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
....
e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
....
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului, in conditiile legii.
OUG 111.2010 prevede :
....
(2) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla, dupa caz, in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an sau de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
.....
(3) Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.