antinea a scris:
Am citat un raspuns al d-lui Ares pentru o alta persoana.
Am mai scris asta: nu e nevoie de doua formulare. Am un raspun soficial de la Politia de frontiera in privinta asta, cine il vrea i-l pot trimite pe e-mail:
Referitor la posibilitatea intocmirii unei singure declaratii care sa cuprinda atat mandatul pentru depunerea si ridicarea pasaportului pentru minor, cat si consimtamantul de efectuare a calatoriei in strainatate, va comunicam faptul ca organele politiei de frontiera romane permit iesirea din tara pe baza unui asemenea document.
In ce priveste continutul declaratiei, potrivit Legii nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, aceasta trebuie sa cuprinda datele de identitate ale minorului si parintelui insotitor, acordul parintelui care nu insoteste minorul cu privire la efectuarea calatoriei respective in statul sau in statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia.
Raportat la situatia de fata, respectiv calatoria in strainatate a unui minor insotit doar de unul dintre parinti, Legea privind libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate nu prevede obligatia mentionarii in declaratie a seriei si numarului pasaportului minorului ca date de identitate, putand fi trecut mai degraba codul numeric personal (reprezinta un numar semnificativ ce individualizeaza o persoana fizica si constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucreaza date cu caracter personal ce nu se schimba niciodata), in acest fel evitandu-se costurile suplimentare aferente intocmirii a doua declaratii.
Evident, si la Pasapoarte se poate merge cu acest formular pentru ca scrie exact ce ii intereseaza pe ei. Niciunde nu scrie ca trebuie sa fie o procura speciala cu un singur obiect. Conditia este ca omul sa aiba 2 exemplare originale: unul ramane la Pasapoarte, unul la frontiera.
Completez: asa credeam si eu, ca trebuie 2 formulare, de-aia am scris Politiei de Frontiera.
Aveam impresia ca fara seria si nr. pasaportului minorului nu se poate da declaratia de iesire din tara insa dupa cum vedeti, chiar daca in lege scrie despre acele date in realitate gandirea celor care o aplica a devenit mai elastica. Iar la Pasapoarte nu are ce problema sa fie daca pe procura scrie ceva in plus fata de consimtamantul pentru depunerea si ridicarea pasaportului.
E vorba despre doua declaratii, ambele de consimtamant.
@antinea
Va rog sa-mi trimiteti prin mesaj privat adresa dvs. de e-mail, ca sa va forwardez raspunsul oficial al celor de la PFR. Poate va ajuta la consulat.
Sa stiti ca se poate adresa si unui notar italian pentru acest formular, nu trebuie neaparat la consulat.
Ca sa fie recunoscut in Romania trebuie sa aiba aplicata apostila de la Haga.