avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 401 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... refuz autorizare construire parcela cu acces de 3 m, ...
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

refuz autorizare construire parcela cu acces de 3 m, inconsecvente puz

Buna ziua. Am o parcela intravilan (cu un puz care sustine inclusiv ca servitutea nu e necesara, acesta prevazand deja accese prin drumuri pubnlice) cu drum de acces prin servitute de 3m latime. Am solicitat certificatul de urbanism pt ca doream sa construiesc o casa acolo. In certificat apare ca si conditie acces printr-un drum de 6.5 m de servitute(!!) sau drum public. La urbanism mi-au spus ca nu sunt sanse pt autorizare din acest motiv si ca nu se vor face exproprieri, zona nefiind prioritara. Astfel ca mi—a rams mie sa conving ceilalti proprietari sa “doneze”restul aferent de latime de drum. Evident, ei au refuzat politicos nefiind interesati sa construiasca. In aceasta situatie absurda, am inceput constructia unei case pe parcela respectand codul civil, proiectul, toate prevederile legate de ocupare, inaltime, etc. Am facut inclusiv o dezmembrare la CF pentru 3.5 m din proprietatea mea, care acum are in fata un acces de 6.5 m. am depus totodata si dosarul pt autorizare – complet. Desigur, am primit pe posta o respingere din motiv ca nu am acces de 6.5 m.

E absurd. Eu nu am dreptul sa imi fac casa pt ca vecinul meu refuza sa “doneze”din pamantul lui. De fapt, nici eu nu as fi donat in locul lui. Intre timp, am decis sa construiesc. Deja am terminat mansarda. Am avut un control si un inspector a lasat unuia din muncitori o somatie pt sistarea lucrarii “sa o dea proprietarului cat de repede si sa vin proprietarul la primarie”. Avand in vedere cele de mai sus, va cer cu respect asistenta, deoarece consider ca dreptul meu la proprietate si uzufruct (nu sunt din pacate avizat) au fost incalcate. Cum considerati ca ar trebui sa procedez mai departe? Ma gandeam la urmatoarele variante:

1. Sustin ca nu am primit somatia (nu am semnat pt ea nicaieri), nu deschid postasului care va veni cu procesul verbal si astept pana PV va fi afisat si intre timp pun acoperisul (e esential sa pot macar acoperi casa). Mai pot in acest caz sa trag cumva de timp sa mai finalizez in rosu?
2. Contencios administrativ: cu un avocat foarte bun incerc sa solicit autorizatia.
3. Contencios administrativ: incerc sa ajung la confirmare tacita de vreme ce respingerea venita prin posta normala nu poate fi demonstrata ca a ajuns la mine (nu am semnat si nu a fost recomandata).

Ce se intampla daca platesc amenda din PV si continuu lucrarile? Dosar penal? Va rog sa imi explicati eventual ce pot face sa mai castig timp si sa imi spuneti daca judecata e singura solutie si cam cat ar dura procesul. In speranta ca nu am abuzat de rabdarea dvs si ca nu va jignesc cerandu-va sa imi oferiti solutii la limita legalitatii sau ca va cer sa sprijiniti un contravenient, va doresc numai bine.

Cel mai recent răspuns: ghervasze , utilizator 08:46, 18 August 2009
O idee..? Poate pe PM..?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Drum de servitute + lot, sau un lot unic care include si drumul? NistorT NistorT Buna ziua, Doresc sa achizitionez o parcela de teren dintr-un lot mai mare care urmeaza a fi parcelat. Am discutat cu proprietarul sa prevada un drum de ... (vezi toată discuția)
Inchiriat teren fara drum de acces Mar188 Mar188 Am 2 terenuri . 1= 200 m2 si 2=500 m2. Cel de 500 m2 nu are acces la drum public si se afla in spatele celui de 200 m2 care are construit o constructie de 100 ... (vezi toată discuția)
Drum de servitute liliana2022 liliana2022 doresc sa ma ajutati cu urmatoarea problema: suntem cativa proprietari care am cumparat unul in spatele celuilalt lasand un drum de servitude de 4m in ... (vezi toată discuția)