avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 745 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Cu recurs pe durata suspendării
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Cu recurs pe durata suspendării

• DOSAR NR. 39782/3/2015
R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV A CIVILA
ÎNCHEIERE
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.04.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREŞEDINTE: MIHAELA FLORENTINA PITULAC
GREFIER: MARIA MAGDALENA ŢURCAN
Ministerul Public – parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost
reprezentat de procuror Reincke Carmen.
Pe rol se află soluţionarea cererii de acordare personalitate juridică - partide
politice, formulată de petentul Partidul pentru Reconstrucţia României.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, nu se prezintă petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,
Tribunalul constată că petentul nu a depus înscrisurile solicitate şi nici nu a
solicitat judecarea cauzei în lipsă şi acordă cuvântul cu privire la suspendarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanţei să dispună suspendarea
cauzei în temeiul 411 alin. 1 pct. 2 Noul C.pr.Civ.
Tribunalul reţine cauza în vederea verificării condiţiilor suspendării în baza art.
411 alin. 1 pct. 2 Noul C.pr.Civ., petentul nesolicitând judecarea cauzei în lipsă.
T R I B U N A L U L
Faţă de lipsa părţilor la strigarea pricinii şi având în vedere că petentul nu a
solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Noul Cod procedură
civilă, tribunalul va suspenda judecata apelului, astfel că:
DISPUNE
Conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendă judecata cererii de acordare
personalitate juridică formulată de petentul Partidul pentru Reconstrucţia României
cu sediul în Brăila, Aleea Trandafirilor, nr. 5, bl. E1, ap. 71, Judeţul Brăila.
Cu recurs pe durata suspendării.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2016.
PREŞEDINTE GREFIER
M.F. Pitulac M. M. Ţurcan
Domnul Judecator mi- trimis acasa citatii cu privire la documentele ce trebuie sa le depun in ceeia ce priveste acordarea personalitatii juridice a partidului ce doresc sa il infiintez ina judecatorul mia transmis urmatoarea Solutie pe scurt: Conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., suspendă judecata. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2016.
Document: Încheiere - Suspendare 25.04.2016 .Iar aceasta este incheierea
Fac urmatoarele precizri nu am fost citat sa ma prezint pentru ami sustine cauza am primit doar citatii prin care mi se cerea sa depun diferite documente la dosar
Ce anume trebuie sa invoc in cererea de recurs si ce anume trebuie sa solicit? In concluzie ce am de facut
Cel mai recent răspuns: Gabriela Pintea , Consilier juridic 21:21, 9 Mai 2016
~ Conținut șters la cerere ~
In mod corect instanta a suspendat judecarea cauzei intrucat nu v-ati prezentat la judecarea cauzei si nu ati solicitat judecarea in lipsa.Faceti cerere de redeschidere a procesului conform art.415 NCPC, aveti grija sa nu treaca 6 luni de la suspendare fara a face cerere de redeschiderea procesului deoarece, cererea se perima de drept.[Art.416(1)NCPC]
Intervenţie moderator: Am rugămintea să nu mai dublaţi subiectele şi să nu mai deschideţi noi discuţii în legătura cu aceeaşi problemă. Dacă aveţi noi întrebări, continuaţi discuţiile începute. Mulţumesc!

Gabriela Pintea


Roman85 a scris într-un topic pe care l-am şters:
Unii zic sa depun cerere de repunere pe rol a cauzei alti zic ca si domnia voastra sa depun cerere de redeschidere a procesului conform art.415 NCPC care ar fi deci cea mai buna varianta ? un model de cerere pentru redeschidere a procesului conform art.415 NCPC .care este deosebirea intre cerere de repunere pe rol a cauzei si cerere de redeschidere a procesului conform art.415 NCPC am platit taxa judiciara de timbre 300 ron mai platesc acum vreo taxa la redeschiderea procesului?



danpopescu2011 a scris:
Nu exista nici o diferenta din punct de vedere juridic intre cerere de repunere pe rol si cerere de redeschidere a procesului,dar NCPC foloseste termenul de" cerere de redeschidere a procesului".Conform art.9 lit.g) din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru se plateste in astfel de situatii 50% din taxa judiciara de timbru penru cererea sau actiunea a carei judecare a fost suspendata.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Informatii civil mihailetea mihailetea Ce inseamna:În temeiul art.411 alin.1 pct.2 din noul Cod de procedură civilă, suspendă judecata. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. ... (vezi toată discuția)
Ajutatima va rog cu un articol cu privire la recursul fata de ... Roman85 Roman85 Ajutatima va rog cu un articol cu privire la recursul fata de decizia de perimare aceasta find decizia tribunalului Braila ... (vezi toată discuția)
Dosar suspendat conform art. 411 ncpc Adycristina Adycristina Daca la un dosar civil la rubrica Solutia pe scurt scrie Suspendat 411 ncpc ce inseamna si ce trebuie facut si daca se judeca (vezi toată discuția)