Am sa folosesc asta pana vine cineva cu o idee mai buna:
...
facand derogare de la art. 7 (1) din Legea 554/2004 “Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” si art. 8 (1) din Legea 554/2004 “Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
in conflict cu art. 21 (4) din CR “Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”,
invocand art. 4 (2) din Legea 303/2004 “Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”,
coroborat cu art. 21 (2) din Constitutia Romaniei privind dreptul accesului la justitie “Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”, si art. 6 (2) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciara “Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit”,
coroborat cu art. 1 (5) din Constitutia Romaniei privind principiul legalitatii si suprematia Constitutiei “În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” conform caruia legea se interpreteaza in totalitatea sa, cu respectarea ordinii ierarhice a legilor, adica a suprematiei Contitutiei din care-si extrag forta juridica legile in sensul ca normeaza realizarea drepturilor persoanelor si nu pot fi in contradictie cu Constitutia, iar codurile de procedura isi extrag forta juridica din legile a caror aplicare o normeaza, si din Constitutie, cu care iarasi nu pot fi in contradictie deoarece aceasta atrage nulitatea de drept a actului normativ,
...
Nu mai inteleg nimic :) Ma ajuta cineva? Vreau sa scap de aplicabilitatea art. 7 (1) si art. 8 (1) din Legea 554/2004.
EDIT: practic, actul "administrativ" al directiei de sanatate nu este cf. art. 6 (2) din Legea 554/2004 "Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative...", dar problema apare in art. 7 (1-2) din din Legea 554/2004 care impune plangerea prealabila pentru toate cazurile, cu procedura prealabila sau fara
Tehnic pot face asta cf. art. 6 din Legea 554/2004...
1. sesizez directia de sanatate si/sau ministerul sanatatii
2. imediat renunt la sesizare
3. invoc art. 6 (4) din Legea 554/2004 conform caruia art. 7 (1) din din Legea 554/2004 nu mai este aplicabil :slap:
Discutie pe lege
Legea 554/2004
Articolul 6: Actele administrativ-jurisdictionale
(1)Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite.
(2)Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, cu respectarea dispozitiilor art. 7 alin. (1), daca partea intelege sa nu exercite procedura administrativ-jurisdictionala.
(3)Actul administrativ-jurisdictional pentru care, prin lege organica speciala, se prevede o cale de atac in fata unei alte jurisdictii administrative speciale poate fi atacat direct la instanta de contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala de atac.
(4)Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdictional intelege sa renunte la aceasta in timpul solutionarii litigiului, este obligata sa notifice decizia de renuntare organului administrativ-jurisdictional in cauza. Partea sesizeaza instanta de contencios administrativ in termen de 15 zile de la notificare, in aceasta situatie, procedura administrativa prealabila prevazuta de art. 7 nu se mai efectueaza.
Jurisdictiile administrative speciale sunt...? ...in cazul meu directia de sanatate si ministerul sanatatii? Legea 95/2006 nu precizeaza alte cai de atac administrative ci doar calea de atac in instanta adica jurisdictia judiciara nu administrativa... pe de alta parte nu scrie nicaieri ca nu pot face reclamatie conform OUG 27/2002 si art. 51 din CR la aceeasi institutie, si presupun ca aceast este "procedura administrativ-jurisdictionala' cf. art. 6 (2) din Legea 554/2004
art. 6 (4) din Legea 554/2004 e aberant deoarece cf.art. 8 (1) din Legea 554/2004 nu se poate sesiza contenciosul decat dupa primirea raspunsului la plangerea prealabila, ori art. 6 (4) din Legea 554/2004 prevede situatia "in timpul solutionarii litigiului", inafara ca se refera la un litigiu in afara jurisdictiei judiciare...
Am rezolvat dupa ce-am citit cu mai mare atentie legea (se pare ca nu sunt geniu sa sar de la A la D fara sa trec prin B si C) :D. Postarea cu derogarea e relativ gresita atunci... e solutia mea standard pentru nodul gordian :D
Noua pledoarie suna astfel:
cu mentiunea ca procedura prealabila cf. art. 7 (1) si art. 8 (1) din Legea 554/2004 nu este aplicabila spetei deoarece in sensul Legii 554/2004 se refera la atacarea unui act administrativ nu a unui act administrativ-jurisdictional precum precizez ca:
actele de malpraxis anexate plangerii pentru malpraxis depusa la DSPX sunt “act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice” cf. art. 2 c) din Legea 554/2004, si
Decizia falsificata nr. n/zz.ll.aaaa de respingerea plangerii pentru malpraxis este “act administrativ-jurisdictional - actul emis de o autoritate administrativa investita, prin lege organica, cu atributii de jurisdictie administrativa speciala” cf. art. 2 d) din Legea 544/2004, fiindca
Directia de Sanatate Publica X din cadrul Ministerului Sanatatii, are “jurisdictie administrativa speciala - activitatea infaptuita de o autoritate administrativa care are, conform legii organice speciale in materie, competenta de solutionare a unui conflict privind un act administrativ, dupa o procedura bazata pe principiile contradictorialitatii, asigurarii dreptului la aparare si independentei activitatii administrativ-jurisdictionale” cf. art. 2 e) din Legea 544/2004, si
cf. art. 6 (3) din Legea 554/2004 “Actul administrativ-jurisdictional pentru care, prin lege organica speciala, se prevede o cale de atac in fata unei alte jurisdictii administrative speciale poate fi atacat direct la instanta de contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala de atac.”,
motiv pentru care inteleg sa renunt “la calea administrativ-jurisdictionala de atac” deoarece aceasta nu exista prevazuta de legea organica speciala dupa stiinta mea, iar daca aceasta prin absurd exista si prin urmare este prevazuta atacarea Deciziei falsificata nr. n/zz.ll.aaaa la Ministerul Sanatatii, mentionez ca am mai depus sesizari in trecut la Ministerul Sanatatii cu privire la activitatea ilicita a SML X fara sa primesc nici un fel de raspuns - Ministerul Sanatatii nici macar n-a redirectionat aceste sesizari la Directia de sanatate publica X, fapt din care deduc ca utilizarea caii administrativ-jurisdictionala de atac neprevazute explicit de legea organica speciala este inutila precum sesizarea DSPV a fost inutila, iar utilizarea unei cai de atac administrativ-jurisdictionale la institutia superioara ierarhic neprevazute prin legea organica speciala m-ar situa in afara termenului caii de atac cf. art. 673 (1) din Legea 95/2006 de unde este evident ca legiuitorul n-a intentionat sau a omis existenta acestui demers in favoarea jurisdictiei judiciare a contenciosului administrativ, evident si termenul de 15 zile corespunzand intre textele de lege ale art. 6 (3) din Legea 554/2004 si art. 673 (1) din Legea 95/2006