avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 930 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Avocaţi şi Admitere ... Examen admitere in profesia de avocat !
Discuție deschisă în Avocaţi şi Admitere în avocatură

Examen admitere in profesia de avocat !

Buna ziua, am unele nelamuriri in legatura cu actele necesare pentru dosarul de inscriere, vreau sa vad daca am inteles corect. Conform Regulamentului de examen, actele se depun în 2 exemplare: un exemplar cu acte originale, iar al doilea exemplar cu copii ale actelor, conformate cu originalul.
Deci un exemplar sa contina copia legalizata a diplomei,suplimentul la diploma si certificatului de nastere, plus certificat psihiatric in original, CV in original,dovada de plata a taxei de inscriere in original,certificatul de cazier,cererea de inscriere , adeverinta medicala,iar al doilea exemplar copii xerox de pe aceste acte la care se adauga pe verso mentiunea ,, Conform cu originalul si semnatura". Is curios si daca e valabila adeverinta medicala de la medicul de familie, azi am scos-o, iar apoi mi-am amintit ca e valabila doar 60 de zile, vreau sa stiu si daca sa scot alta sau termenul respectiv se refera la depunerea dosarului nu la data sustinere examenului ? Va multumesc anticipat !
Ultima modificare: Luni, 11 Iulie 2016
alexsisco, utilizator
Cel mai recent răspuns: alexsisco , utilizator 08:54, 12 Iulie 2016
~ Conținut șters la cerere ~
Deci restul actelor is bune asa ?
~ Conținut șters la cerere ~

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ce este copia certificata pentru conformitate? Florentina_A Florentina_A Pentru inscrierea la concursul de admitere in INM se cer urmatoarele: -certificatul de nastere, in copie certificata pentru conformitate; -actul de ... (vezi toată discuția)
Dosar inscriere barou eduuard eduuard In vederea inscrierii la examenul de primirea in profesia de avocat se depun doua dosare, una continand actele in original, cel de-al doilea in copii xerox. ... (vezi toată discuția)
Algoritmul înfierii IAMANDI CRISTIAN IAMANDI CRISTIAN Bună seara. Aş dori ca împreună cu soţia să înfiez un copil.Vă rog, dacă e posibil să-mi prezentaţi metodologia de înfiere. (vezi toată discuția)