Buna dimineata,
In urma cu peste 3 luni am avut un accident rutier (ciocnire din spate) din vina mea. Cealalta persoana implicata a declarat ca are dureri in zona gatului (desi la spital, la urgente, doctorul a constatat ca nu are nimic), astfel ca politia a intocmit dosar de cercetare penala. Avand in vedere ca au trecut mai mult de trei luni de la accident cum pot afla care este stadiul dosarului?
Va multumesc,
Mergeti la politistul care se ocupa de cercetarea dosarului si o sa va informeze, daca persoana vatamata nu depune plangere prealabila, sau daca depune, dar nu are peste 90 de zile de ingijiri medicale, se va dispune clasarea.
Va multumesc.Cred ca nu a depus plangere ca termenul a expirat de saptamana trecuta si ingrijiri medicale peste 90 de zile nu prea are de unde sa le obtina dintr-o ciocnire la o viteza de max.40 km/h. Daca ar fi depus plangere nu asi fi fost chemat pana acum sa dau cu subsemnatul? La ora actuala circul cu dovada si pe fiecare luna trebuie sa pierd 2 zile pentru prelungire.
Indiferent de existenta plangerii sau nu, tot dureaza cel putin jumatate de an pana la clasare! Dupa asta, in cazul in care s-a obtinut totusi, un certificat medico-legal, [puteti fi actionat in instanta, pe civil, pentru ca partea vatamata sa obtina despagubirile de la asiguratorul RCA al masinii conduse de dvs. la data accidentului.