Buna ziua, am si eu o mare nelamurire.Daca un apartament este cumparat pe numele a 2 soti, unul decedeaza, la mostenire intra tot, sau doar jumatatea defunctului?Am inteles ca sotul mostenitor are o cota de 1/4 doar, dar din cat, din tot sau din partea sotului care a decedat?Va multumesc anticipat.
Cota sotului supravietuitor este in functie de mostenitorii cu care vine in concurs(descendenti,ascendenti privilegiati,colaterali privilegiati,ascendenti ordinari,colaterali ordinari)[Art.972 NCC].Cota sotului supravietuitor(indiferent de clasa de mostenitori) este intotdeauna din mostenire(partea sotului decedat)
Va intra in masa succesorala doar cota parte a sotului decedat, procentul depinzand de clasa mostenitorilor cu care vine in concurs.
Art. 972 C.civ - Cota succesorală a soţului supravieţuitor
(1) Cota soţului supravieţuitor este de:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu colaterali ordinari ai defunctului.
(2) Cota soţului supravieţuitor în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
Va multumesc pentru raspunsuri, deci in limbaj de lemn, din 100.000 ron valoare imobil, suma care intra in discutia mostenirii este 50.000 ron.De acolo sotia are 12.500 ron, restul copiii.Va multumesc mult inca o data!