Incepand cu 01.01.2017, potrivit Legii 270/2015 :
Art. 12 (1) Cetatenii romani care urmeaza sa devina rezervisti voluntari trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) sa indeplineasca criteriile generale si specifice de recrutare si selectie a rezervistilor voluntari, potrivit baremelor corespunzatoare categoriei de personal din care fac parte;
b) sa nu fi fost condamnati penal printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, cu exceptia situatiei in care cei condamnati au fost reabilitati sau amnistiati;
c) sa nu faca parte din organizatii interzise de legislatia romana si sa nu fie membri ai unor organizatii incompatibile cu regulile, activitatile si atributiile specifice profesiei militare;
d) sa nu apartina unor culte, asociatii religioase sau grupari religioase care, potrivit legii, contravin normelor de pastrare a ordinii publice, precum si celor care incalca bunele moravuri sau afecteaza desfasurarea profesiei militare;
e) sa cunoasca limba romana, scris si vorbit;
f) sa aiba varsta cuprinsa intre 18 si 55 de ani.