mariusstoican a scris:
.......
Intrebarile mele sunt,
Daca ma inscriu la masa credala am prioritate in recuperarea drepturilor salariale? Imi pot recupera salariile in proportie de 100%?
Ce alte posibilitati de recuperare a drepturilor salariale mai am?
Va multumesc.
In cazul falimentului, legea - art. 161 din Legea nr. 85/2014 - prevede o anumită ordine pentru plata creanţelor, si anume:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi 73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (6) din Legea 85/2014;
2. creanţele provenind din finanţări acordate potrivit art. 87 alin. (4) din Legea 85/2014;
3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă;
....
Prin urmare, in urma lichidarii averii societatii in faliment, salariatii vor incasa creantele inscrise in tabelul obligatiilor debitoarei de indata ce sunt acoperite cheltuielile aferente desfasurarii procedurii si creantele provenind din finantari acordate debitoarei in perioada de observatie, pentru continuarea activitatii sale.
De asemenea, angajatii de la societatile care intra in insolventa pot apela la Fondul de Garantare care acopera salarii, compensatii si indemnizatii,
cuantumul despagubirilor fiind plafonat la valoarea a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat.