1. care este cuantumul/procentul pensiei alimentare in cazul unui copil major, student ?
1/4 sau 1/3 din salariul net lunar, platita/poprita in luna curenta (N), cuvenita pentru luna anterioara (N-1);
2. daca dosarul are un numar de inregistrare in cursul lunii- pe data de 20- (dosar depus de copil in vederea actualizarii cuantumului, datorita cresterii veniturilor), cuantumul nou cuvenit se stabileste proportional ??- pt. 19 zile la cuantumul vechi, iar din data de 20 pana la sfarsitul lunii - in cuantumul nou, proportional cu zilele ramase din luna (30-19 = 11 zile)??!!
Adica : 1.-pensia al. pana in 20.09.2016 era de 500 lei / 30 x 19 zile = 317 lei;
2.-pensia al. din inclusiv 20.09.2016 va fi de ex.: de 700 lei / 30 x 11 zile = 256 lei;
Acest mod de stabilire ramane la intelegerea partilor sau trebuie clar mentionata in Hotararea Instantei de Judecata??
Dacă aveţi una persoană în întreţinere, procentul MAXIM este de 25% din venitul dvs. lunar net.
Pensia de intreţinere se plăteşte lunar pentru luna în curs.
Sentinţa precizează:de la data introducerii cererii de modificare a pensiei de intreţinere.
Este corect calculul Dvs.
Cuantumul pensiei de întreținere este de 1/4 pentru un copil.
Pensia se plătește de la data precizată de către reclamant, data introduceri cererii sau data pronunțării sentinței.
Dacă se solicită plata de la data introducerii cererii, dvs puteți să vă opuneți și să cereți plata de la data pronunțării, asta doar în cazul în care de la data acțiunii ați prestat întreținere copilului, în bani sau în natură.
Pensia de intretinere pentru un copil poate atinge plafonul maximal de 25 % din venitul net obtinut, venit ce are caracter de continuitate .
Veniturile sporadice cum sunt primele, premiile , recompensele, sporurile , diurnele nu sunt retinute pentru plata pensiei de intretinere.
La calcularea cuantumului pensiei de întreţinere nu se iau în considerare decât veniturile obţinute in mod constant, nu şi cele întâmplătoare: cele pentru ore suplimentare, indemnizaţiile de deplasare, de transferare, de concediere şi, în general, sumele care nu au caracter permanent, cum sunt şi salariile compensatorii, în cazul disponibilizării debitorului pensiei.
Veniturile nete reprezinta acele venituri care intra efectiv în patrimoniul debitorului obligatiei de întretinere sub forma unei sume de bani.
"ART. 530
Modalităţile de executare
(1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
(2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.
(3) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile."